ACASĂ PENTRU CEI PLECAȚI

În fața Primăriei nu doar se protestează,

se spune poezie.

Dacă Marin Sorescu recita scaunelor

despre suflet și lumea statică a lucrurilor,

provocând emoția la trântă dreaptă,

noi împletim sunetul clopotului Mitropoliei

cu dangătul ceasornicului din turnul Palatului

și dăm astfel voie clipei de grație

să ne atingă pe suflet

să ne scoată afară din noi

printre copiii curioși de fețele înlemnite de atenția

în care ne îngropam nemișcarea

dar mai ales de trăirile cosmice

ale tăcerilor ieșite în cale,

cu gânduri haiducești, de jaf la drumul mare

Suntem rânduiți

pe pietonalul din Ștefan Cel Mare și Sfânt

unul lângă celălalt,

unul în gândurile celuilalt

și totuși

fiecare zidit în propria sa singurătate

veșnicind mănăstirile vieților supuse trăirii

pedepsei și răsplatei

Cerul nu poate să rămână insensibil

la tot ceea ce se întâmplă jos, pe pământ

și poate de aceea mai lasă câteva lacrimi de ploaie

să cadă, nestăpânite,

fără voia nimănui

așa cum mâna mea se întâmplă să cadă

de-a lungul rochiei tale

tulburându-i faldurile

în spatele cărora se consumă nestingherită

povestea de dragoste…

În fața Primăriei se spune poezie!

Trecătorii se opresc

la început nedumeriți

pentru ca mai apoi să se lase hipnotizați

de flautul care deschide drumul poveștii,

de cuvintele care

asemenea animalelor de la circ

se întorc în loc, fac salturi mortale, trec prin foc

și toate acestea pentru aplauzele cu care

lumea astfel vrăjită

încearcă să ne tragă de mână:

Gata, s-a terminat!

Și mâine este o zi.

O zi în care

în fața Primăriei se vor spune poezii!

Printre versuri vii

simți cum se strecoară viața

duios ca puful de păpădii!

ADI CRISTI