Colaborări pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar între România şi Republica Moldova

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împreună cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului din Republica Moldova vor colabora pe viitor cu mediul privat, asociaţii şi mediul academic pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar, arată un comunicat al ministerului din România, care subliniază că problemele cu care se confruntă România şi Republica Moldova sunt similare. Alexandru Ţachianu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a fost prezent zilele trecute la Ungheni, în cadrul proiectului transfrontalier “Parteneriat pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural din România şi Republica Moldova”. Începând cu 23 iulie, au fost organizate 11 conferinţe regionale cu rolul de a contribui la cunoaşterea realităţilor din sectorul agricol şi identificarea unor soluţii printr-un dialog deschis cu fermierii din  Republica Moldova. În urma evenimentelor organizate în cadrul acestui proiect s-a desprins ideea că este necesară stimularea fermierilor în vederea organizării în forme asociative pentru a fi competitivi pe piaţă, iar cele două ministere trebuie să colaboreze pentru a asigura suportul instituţional necesar în beneficul fermierilor şi antreprenorilor. ”Problemele cu care se confruntă România şi Republica Moldova sunt similare, iar conlucrarea duce în mod sigur la identificarea soluţiilor, pornind inclusiv de la experienţa României în calitate de stat membru UE. Colaborarea dintre România şi Republica Moldova are ca scop transferul de cunoştinţe, crearea unor conexiuni pentru realizarea unor parteneriate publice private, dar şi cu antreprenorii din domeniul agricol dintre cele două state şi valorificarea oportunităţilor de investiţii în agricultură”, arată un comunicat emis de Ministerul Agriculturii. În intervenţia sa, secretarul de stat a subliniat faptul că agricultura şi mediul rural se confruntă cu provocări importante precum schimbările climatice, volatilitatea preţurilor şi securitatea alimentară. ”Atenuarea efectelor schimbărilor climatice, fără a afecta locurile de muncă din zonele rurale şi competitivitatea operatorilor, securitatea alimentară şi identificarea măsurilor care pot contracara efectele volatilităţii preţurilor şi asigurarea siguranţei alimentare constituie preocupări permanente ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”, a afirmat Ţachianu. Realizarea unui schimb de informaţii şi bune practici au ca scop principal o dezvoltare durabilă a sectorului agricol şi un mediu rural modern şi atractiv pentru generaţiile tinere. ”Elementele ce trebuie avute în vedere se referă la asigurarea securităţii alimentare din punct de vedere cantitativ şi calitativ fără a periclita diversitatea produselor, respectarea regulilor privind siguranţa alimentelor, trasabilitatea, etichetarea în conformitate cu cerinţele consumatorilor fără a afecta competitivitatea sectorul agroalimentar cu precădere a fermierilor, IMM –urilor”, mai informează ministerul. Toate elementele rezultate în urma sesiunilor regionale se vor regăsi într-o rezoluţie finală ce va fi supusă consultării, în perioada următoare. (sursa: www.news.ro)