Sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat continuă marţi şi miercuri

Play

Sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat continuă marţi şi miercuri cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Joi este programată evaluarea competenţelor la limba maternă (proba B). Evaluarea competenţelor digitale (proba D) are loc în zilele de 30 august şi 2 septembrie, iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limba de circulaţie internaţională (proba C) – în zilele de 2 şi 3 septembrie.

Primele rezultate vor fi afişate pe 3 septembrie (până la ora 12,00), în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 12,00 şi 16,00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 7 septembrie.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise. AGERPRES