În debutul ședinței de miercuri, 4 septembrie, a guvernului, premierul Maia Sandu a menționat că pe 6 septembrie se va împlini un an de când au avut loc îndepărtările abuzive ale celor 7 profesori turci de pe teritoriul Republicii Moldova. În context, prim-ministrul a precizat că există probe care demonstrează că deciziile abuzive au fost luate de către fostul director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, și de către fostul director adjunct al SIS, Alexandru Baltaga, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a guvernului.
Astfel, Maia Sandu a solicitat procurorilor din cadrul Procuraturii orașului Chișinău să investigheze acest caz cu toată seriozitatea și să nu tergiverseze procesul: „Există niște suspiciuni că acolo procurorii nu sunt suficient de interesați ca să cerceteze această cauză cu toată seriozitatea. Fac apel și către Procurorul orașului Chișinău, dar și către Procurorul general, să se asigure că acest caz este investigat cu cea mai mare seriozitate și la momentul potrivit societatea să fie informată, să ne fie oferite mai multe detalii despre acest abuz și, respectiv, cei care sunt implicați, să fie sancționați”.
De asemenea, premierul a mai precizat că sunt companii care merg în instanțe pentru a fi exonerate de achitarea creditelor către cele 3 bănci care au fost implicate în furtul bancar. „Aceste companii au tupeul să spună că, pe motiv că aceste bănci au fost au fost implicate în furturi, ele nu ar mai trebui să ramburseze banii pe care i-au împrumutat cu mai mulți ani în urmă. Acum se pare că sunt agenți economici care cred că dacă cetățenii oricum au preluat povara acestui furt bancar, aceste companii nu ar mai trebui să întoarcă datoriile. Acest lucru este greșit și eu sper că instanțele vor lua deciziile conform legii și nu se vor lăsa antrenate în alte hoții și decizii abuzive”, a mai menționat Maia Sandu.
Totodată, prim-ministrul a cerut explicații de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului în legătură cu investigarea situației de la stația de epurare de la „Apă Canal”, care de mai multe zile provoacă un miros urât în capitală.
Responsabilii de domeniu au declarat că s-a format un grup de lucru care investighează acest caz și s-a demonstrat că mai mulți agenți economici producători nu respectă legislația de mediu și nu au instalate propriile stații de pre-epurare. Astfel, stația de epurare de la „Apă Canal” este suprasolicitată și nu face față cantităților de ape reziduale care ajung acolo. Totodată, în acest caz, ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, a dispus efectuarea controalelor inopinate la instituțiile publice responsabile și la întreprinderile private pentru a verifica în ce măsură aceștia respectă legislația, iar ca urmare, Procuratura a inițiat deja dosare penale pentru câteva companii.
„Se întâmplă de ani de zile, agenții economici știu că există o lege, nu se conformează, nu există instituții ale statului care să-i responsabilizeze, să îi impună. Tot orașul, toți locuitorii trebuie să sufere pentru că sunt anumite instituții care nu își fac treaba și sunt agenți economici total iresponsabili și nu îndeplinesc legea. Dacă acești agenți economici acum câțiva ani erau sancționați foarte dur, atunci își schimbau atitudinea, își cumpărau stații de epurare, deci nu se ajungea la această situație. Sancțiunile trebuie să fie foarte dure”, a subliniat Maia Sandu.
De asemenea, premierul a solicitat de la ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Georgeta Mincu, să identifice modalități de inițiere a unei linii de creditare pentru agenții economici producători care nu au suficiente resurse să ia împrumuturi de la stat pentru a-și procura și instala propriile stații de epurare.
Iuliana Cantaragiu, secretat de Stal la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, a precizat că legislația permite suspendarea activității agentului economic care a adus prejudicii considerabile mediului, până când acesta remediază problema.