Sedinta comuna a Senatului si Camerei Deputatilor, in Bucuresti, miercuri, 4 noiembrie 2009. Guvernul propus de premierul desemnat Lucian Croitoru, format din 14 ministri, doar doi dintre ei cu aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate, incearca, miercuri, sa obtina votul de investitura din partea Parlamentului, insa un rezultat favorabil acestuia este putin probabil. BOGDAN MARAN / MEDIAFAX FOTO

Senatului a adoptat proiectul de lege privind înfiinţarea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, cu 89 de voturi ”pentru” şi o abţinere, proiectul de lege privind înfiinţarea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România.

Potrivit proiectului, acest muzeu este „instituţie publică, de importanţă naţională, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

„Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România are ca scop promovarea şi prezentarea istoriei, culturii şi tradiţiilor comunităţilor evreieşti din România, cunoaşterea în plan intern şi internaţional a contribuţiei acestei minorităţi naţionale la evoluţia şi modernizarea societăţii româneşti de-a lungul timpului, protejarea memoriei victimelor Holocaustului, precum şi promovarea combaterii antisemitismului. Patrimoniul muzeului se compune din colecţii de piese şi documente constituite în colaborare cu Institutul ‘Elie Wiesel’ şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic, cu alte instituţii publice sau private, din ţară şi din străinătate, conform legii”, se mai arată în iniţiativa legislativă.

Activitatea muzeului este finanţată din subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Institutului „Elie Wiesel”, cu venituri proprii provenite din activităţi specifice, precum şi din donaţii şi sponsorizări.

Senatul este prima cameră sesizată cu privire la acest proiect de lege, iar Camera Deputaţilor este for decizional. AGERPRES