Dăncilă la Ţebea:Sperăm ca oamenii politici de azi să înveţe din modul în care au acţionat eroii noştri naţionali

Premierul Viorica Dăncilă a declarat duminică, la manifestările organizate la Ţebea în memoria lui Avram Iancu, că a venit în zonă cu un gând de unitate şi că speră ca oamenii politici să înveţe din modul în care au acţionat eroii noştri naţionali.

„Un gând de unitate, un omagiu adus eroului naţional Avram Iancu şi recunoştinţă pentru tot ceea ce a făcut. Sperăm ca oamenii politici de azi să înveţe din modul în care au acţionat eroii noştri naţionali”, a afirmat premierul.

Viorica Dăncilă a spus că, în perioada în care era europarlamentar, a venit de mai multe ori la Ţebea pentru a-l comemora pe Avram Iancu.

Aproape 5.000 de oameni au fost prezenţi duminică la Serbările Naţionale de la Ţebea, manifestarea fiind dedicată memoriei eroului naţional Avram Iancu, de la a cărui moarte s-au împlinit 147 de ani.

Între invitaţii care s-au mai aflat la Ţebea s-au numărat miniştri, lideri ai partidelor politice, parlamentari, primari, prefecţi şi preşedinţi de consilii judeţene.

Manifestările au început în cursul dimineţii cu o slujbă de pomenire oficiată în biserica şi apoi în cimitirul din Ţebea, urmată de o evocare istorică şi depuneri de coroane de flori la mormântul lui Avram Iancu.

Serbările Naţionale de la Ţebea se vor încheia, duminică după-amiază, cu un spectacol folcloric la care vor participa solişti de muzică populară cunoscuţi.

Avram Iancu s-a născut la 1824, într-o familie de moţi înstăriţi din comuna Vidra de Sus. De profesie avocat, la Revoluţia de la 1848 Avram Iancu făcea parte dintre fruntaşii intelectualităţii româneşti transilvănene luptătoare pentru emancipare socială şi naţională.

A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor publice de la Blaj, din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15-23 septembrie 1848 şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora se bucura de o mare popularitate.

Avram Iancu a murit la 10 septembrie 1872 în comuna Baia de Criş şi trei zile mai târziu a fost înmormântat în cimitirul de la Ţebea, lângă Gorunul lui Horea. AGERPRES