Asociația
OvidiuRo, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, anunță
încheierea Atelierelor de Vară Șotron
2019 în județ – un modul educațional implementat la nivel național, adresat
copiilor cu vârsta între 3 şi 6 ani din comunități defavorizate și susținut de
OvidiuRo, pe perioada vacanței de vară. În Iași, 14 Ateliere Șotron susținute
de 40 de profesori – voluntari din județ au avut anul acesta loc în lunile
iulie și august, cu un total de 233 de copii – majoritatea din medii rurale și
urbane defavorizate – care au beneficiat de două săptămâni de învățare prin
joc, lectură și experimente, la grădiniță, anunţă organizatorii, prin intermediul
unui comunicat de presă. La nivel național, peste 6000 de
copii au beneficiat de Atelierele Șotron vara
aceasta, în cadrul a 480 de Ateliere
organizate în 37 de județe. Proiectul a fost posibil cu participarea
voluntară a aproximativ 1200 de profesori
de învățământ preșcolar – care au organizat Ateliere în satul/cartierul lor sau
care s-au deplasat într-o altă comunitate. Proiectul a fost implementat cu
suportul Grupului Fildas-Catena, Raiffeisen Bank și GlaxoSmithKline România. Tema
Atelierelor din acest an a fost Lumea vie
– plante și animale, iar în fiecare zi copiii și
profesorii au explorat prin activități integrate ceea ce ne înconjoară, de la
firul ierbii până la stele. În ateliere s-au aplicat multe elemente din noul
curriculum pentru educație timpurie, recent aprobat. Obiectivul Atelierelor a
fost acela de a crea o comunitate de învățare, cu scopul de a dezvolta autonomia în învățare a
copiilor, de a încuraja cooperarea, de a aprofunda cunoștințe și, de asemenea,
pentru a le deschide poarta spre cunoaștere acelor copii care nu au alte
experiențe de învățare pe timpul verii. „După experiența încă unui an de Ateliere de
Vară la Iași, putem spune că aceste intervenții educaționale aduc experiențe semnificative pentru
copii, iar
impactul acestora este evident acolo unde este foarte mare nevoie: copiii care, pe timpul
vacanței, nu au acasă niciun alt stimul de învățare și care au beneficiat de 2 săptămâni
pline de lectură și de activități inedite care îi pregătesc pentru o integrare mai ușoară în
grădiniță. Le mulțumesc tuturor profesorilor din Iași care s-au implicat: 30 profesori de învățământ preșcolar, 7 profesori de învățământ primar
și gimnazial, plus 3 directori – unii dintre ei susținând Ateliere demonstrative pentru 35 de cadre didactice sau desfășurând chiar 2 Ateliere. M-am bucurat
să le fiu alături și încurajez și celelalte colege ca anul viitor să se alăture Atelierelor de Vară, pentru a aduce un
zâmbet copiilor din zonele devaforizate.” a declarat prof. dr. Genoveva
Aurelia Farcaş, inspector şcolar general al Inspectoratului Școlar Județean
Iași. Activitățile din cadrul Atelierelor au
fost susținute cu materiale educaționale puse la dispoziție de OvidiuRo (de la
numeroase cărți ilustrate de ficțiune sau non-ficțiune la hărți, lupe, magneți,
kituri de germinare și de igienă sau cărți pentru copii, acasă), materiale ce
au rămas în grădinițe și vor fi folosite de copii, în noul an școlar. De
asemenea, profesorii au participat la cel puțin unul din trainingurile
regionale, județene sau locale dedicate Atelierelor, susținute de trainerii și
profesorii-formatori OvidiuRo în lunile iunie și iulie.„Vara aceasta am avut o participare-record la
Ateliere, față de anii trecuți. Practic, numărul educatoarelor care au susținut
un Atelier s-a dublat. Este pentru noi un semn evident că schimbarea începe să
vină, din interior: profesorii simt ei înșiși nevoia de a aduce metode
interactive de învățare în activitățile la grupă, vor să atragă resurse noi și
de calitate, mai ales în grădinițe defavorizate și sunt deschiși să schimbe
semnificativ felul în care s-au raportat până acum la copii, în activitățile
zilnice. De exemplu, eliberarea sălii
de grupă (crearea unui spațiu aerisit, ordonat, adecvat nevoilor de învățare
ale copiilor mici, personalizat pentru fiecare grup de copii – vs. sala de
grupă tradițională, aglomerată, cu multe decorațiuni inutile) a fost una din
condițiile de participare la Ateliere și o provocare pentru profesori. Au făcut
însă această schimbare și – sperăm noi – ca și din toamnă, cele câteva sute de
săli să rămână acel spațiu de învățare structurat, centrat pe copil, care
facilitează dezvoltarea unei comunități de învățare. Și astfel, cu pași mici,
alături de mulți profesori, vom putea asigura educație timpurie de calitate –
mai ales acolo unde este cea mai mare nevoie, în zonele defavorizate„, afirmă Maria Gheorghiu,
Cofondator OvidiuRo. Anul acesta, Atelierelor li s-a adaugat
un modul de științe și experimente – Povești
de Vară sub Lupă, o continuare a proiectului lansat în 2018 de OvidiuRo cu
susținerea Raiffeisen Bank – Povești sub
Lupă; ca și ediția anterioară, și anul acesta proiectul s-a bucurat de un
impact major, aducând numeroase cărți și resurse centrate pe experimente sau
matematică în grădinițe defavorizate și formând profesori în activități de
predare prin STEM[1]Fiecare
Atelier s-a desfășurat pe parcursul a 12 zile, timp de minim 3 ore, zilnic, în
perioada iulie – august 2019; Atelierul a început cu Ziua 0, când copiii și părinții lor luau contact pentru prima dată
cu modulul. Au urmat 10 zile consecutive (de luni până vineri) de activități
tematice la grădiniță pentru ca, la final, în ziua 12, să aibă loc festivitatea
de încheiere a Atelierului, din nou cu participarea părinților. În toamna anului 2018 OvidiuRo, în parteneriat cu ISJ Iași, a lansat
programul național de încurajare a lecturii în grădinițe – Fiecare copil merită o poveste. În cadrul proiectului, 2800 de copii din mediul
rural din județ vor primi Prima Carte pentru
acasă, iar până la finalul lui 2019, cele mai defavorizate grădinițe din județ
vor primi câte o GrădiBibliotecă. De asemenea, mai multe formări în tehnici de
predare centrate pe dezvoltarea limbajului și întâlniri de lucru au avut loc la
Iași. Intervențiile OvidiuRo pentru sprijinirea educației preșcolare în județul
Iași au început în anul 2016 când au fost susținute, în colaborare cu
instituțiile județene, inclusiv ISJ Iași, sesiuni de informare cu directorii de
școală, primarii și asistenții sociali din județ, cu scopul diseminării
precedurilor de implementare a Legii nr. 248/2015 – Legea Fiecare Copil în Grădiniță. Parteneriatul a continuat prin
proiecte de lectură în grădinițele rurale defavorizate (Caravana ,,Fiecare
copil în grădiniță”_2016, Caravana ,,Poftă de carte”_2017, Caravana
,,Fiecare copil merită o poveste”_2018), prin modulele educaționale Șotron Doi (în 2018 desfășurate în
localitățile Ciurea, Grajduri, Lungani, Mironeasa și Răducăneni) și Ateliere de Vară Șotron (în 2018 în
localitățile Fântânele, Mogoșești,
Pudu Iloaiei, Grajduri, Crucea și Ciurea),
prin numeroase sesiuni de training cu profesorii, organizate cu susținerea
ISJ Iași, prin proiecte de încurajare a accesului copiilor la grădiniță –
Granturile Hai la grădiniță, 2017_comuna Mironeasa și proiectul de
încurajare a lecturii în grădinițe – centre de lectură și științe Povești sub Lupă, 2018 (comunitățile
Grajduri și Răducăneni). Misiunea Asociației OvidiuRo este ca fiecare copil
sărac să beneficieze de educație timpurie de calitate și să devină, astfel, un
membru activ al societății românești. Începând cu anul 2010, OvidiuRo a
implementat, în parteneriat cu Ministerul Educației, programul pilot Fiecare
Copil în Grădiniță (FCG).
Programul încuraja accesul și prezența la grădiniță a copiilor din familii
defavorizate printr-un set de intervenții având ca mecanism central tichetul
social pentru grădiniță, în valoare de 50 de lei/lună, condiționat de prezența
zilnică. La finalul anului 2015, eficacitatea programului pilot a determinat
Parlamentul României să extindă mecanismul (stimulentul educațional) la nivel
național, prin Legea nr. 248/2015. Odată cu intrarea în vigoare a Legii Fiecare Copil în Grădiniță, în februarie
2016, OvidiuRo a continuat să fie prezent la firul ierbii, în cele mai sărace
comunități, unde una din cele mai întâlnite probleme identificate a fost lipsa
cărților și a resurselor educaționale de calitate din grădinițele rurale. Au
urmat așadar o serie de proiecte care au adus cărțile și literația mai aproape de
copii, părinți și profesori: caravane de citit (Caravana
Fiecare Copil în Grădiniță 2016, Caravana Poftă de Carte 2017,
Caravana Fiecare Copil Merită o Poveste 2018), Ateliere de Vară sau
centre de lectură și științe Povești sub
Lupă, toate susținute de formări pentru profesorii – voluntari participanți
la proiecte. În septembrie 2018, OvidiuRo a lansat Fiecare copil merită o poveste – un program pilot de stimulare a
lecturii în grădinițe și acasă și de dezvoltare a vocabularului, ce aduce o
serie de intervenții deja testate și care s-au dovedit a fi necesare și de
impact, astfel încât copiii din medii rurale și urbane defavorizate să aibă
șansa unui start corect la școală: (1) 500 de centre de bibliotecă adaptate
vârstei preșcolare (2) formarea unui număr de 35.000 de profesori în metode de
dezvoltare a comunicării orale și a premiselor citirii și scrierii folosind
cărți ilustrate, inclusiv un kit de literație pentru fiecare profesor și (3)
distribuirea a 100.000 de cărți ilustrate pentru copiii din mediul rural, prin
proiectul „Prima mea Carte”. Programul va ajunge, până
la finalul lui 2019, în fiecare dintre județele țării. (E.M.)