BĂRBAȚII AR PUTEA FI INCLUȘI ÎN TESTELE CLINICE PENTRU CANCERUL LA SÂN

Medicii oncologi ar putea primi un ajutor imens în tratarea unei boli extrem de rare în rândul bărbaților, cancerul la sân. La nivel global, cazurile de cancer la sân în rândul bărbaților reprezintă mai puțin de 1% din numărul total al cazurilor, motiv pentru care tratarea lui este foarte dificilă, iar de cele mai multe ori nu există nici măcar date oficiale. Din acest motiv,  Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA solicită cercetătorilor să includă pacienți de sex masculin în studiile clinice ale tratamentelor pentru cancerul de sân, chiar dacă este probabil ca aceștia să nu înscrie decât un număr foarte mic de pacienți de sex masculin.

O recomandare necesară și binevenită

Recomandarea a fost primită în mod pozitiv, iar unii specialiști în cancerul de sân au spus chiar ca este un pas făcut cu întârziere. Propunerea Administrației pentru Alimente și Medicamente din Statele vine pe fondul îngrijorărilor tot mai mari că bărbații cu cancer de sân, care sunt diagnosticați, de obicei, în stadiile avansate ale bolii, adesea nu primesc cele mai bune îngrijiri și nu beneficiază de terapiile care le pot salva viețile. „Este atât de frustrant să vezi pacienți și să le spui: << Ei bine, nu știm ceva sigur, medicamentele au fost testate pe femei. Credem că ar trebui să dea rezultate în cazul bărbaților, dar nu există dovezi reale care să sprijine acest lucru>>’’, a declarat dr. Sharon Giordano, profesor de oncologie medicală la sân la Centrul pentru tratatrea Cancerului M.D. Anderson din Houston pentru cotidianul New York Times.

Chiar dacă doar câțiva bărbați participă la fiecare studiu clinic, datele ar putea fi strânse la comun. Combinate cu rezultatele obținute după folosirea medicamentelor în viața reală, aceste date ar putea oferi informații pentru tratamentul în cazul bărbaților.

O boală rară cu consecințe grave

Cercetările recente în cazul bărbaților care suferă de cancer la sân au produs rezultate caracterizate drept îngrijorătoare de către specialiști. Unul dintre studii, realizat în 2017 de către Programul Internațional pentru Cancer la sân la bărbați, a analizat 1.500 de pacienți din Canada, Statele Unite și șapte țări europene.

Majoritatea bărbaților cu cancer de sân au tumori care sunt alimentate de estrogen. Dar, potrivit studiului, doar 77 la sută dintre acești pacienți au primit terapie anti-estrogen. Asta înseamnă că aproape unul din cinci bărbați care ar fi trebuit să beneficieze de o terapie care ar fi putut să îi salveze viața nu a primit-o, după cum a explicat autorul principal al studiului și directorul unității de sân de la Centrul Clinic Champalimaud din Lisabona, dr. Fatima Cardoso.

Cel mai frecvent tratament pentru bărbați a fost intervenția chirurgicală: o mastectomie pentru îndepărtarea sânului sau o lumpectomie pentru îndepărtarea tumorii. Dar foarte puțini bărbați au beneficiat de tratament cu radiații, care face parte din îngrijirea standard după o lumpectomie și este deseori recomandat după o mastectomie dacă, de exemplu, tumora este foarte mare. Îngrijirea insuficientă este un lucru comun atunci când pacienții suferă de boli rare, iar pentru bărbați, cancerul de sân este o boală rară. Mulți oncologiști nu au văzut niciodată un bărbat cu cancer la sân, motiv pentru care pacienții au nevoie de medici experimentați, iar la nivel global este necesară o colaborare a specialiștilor care conduc studii axate pe cancerul la sân la bărbați.