Veolia continuă probele de presiune la rece în rețeaua de termoficare din municipiu

Veolia Energie Iaşi (VEI) anunță continuarea probelor de presiune la rece demarate la începutul lunii septembrie la instalaţiile de căldură ale blocurilor dotate cu rețele de distribuție centralizată, în vederea pregătirii sezonului de încălzire 2019 – 2020. Astfel, până la data 11 octombrie, de luni pâna vineri, între orele 7:00 – 15:00, se vor acoperi, treptat, toate punctele, modulele şi centralele termice aflate în administrarea Veolia Energie Iaşi, anunţă reprezentanţii Veolia Energie Iaşi, într-un comunicat de presă. Pentru a evita eventualele efecte colaterale, cum ar fi inundaţiile, asociaţiile care încă derulează lucrări individuale la instalaţiile interioare de încălzire ale blocurilor sunt rugate să anunţe furnizorul de agent termic, în scris, comunicând data la care estimează finalizarea acestor lucrări proprii, în vederea reprogramării probelor de presiune, pentru o dată ulterioară. „Proba de presiune este o etapă importantă din lista lucrărilor de mentenanță, esențială pentru identificarea și repararea punctelor sensibile de pe rețelele de distribuție, astfel încât riscul unor eventualele întreruperi de alimentare cu energie termică, pe perioada iernii, să fie diminuat. Ca și până acum, VEI rămâne fidelă obiectivelor sale privind asigurarea de servicii de calitate, la un grad ridicat de continuitate, în linie cu standardele europene vizate pentru Municipiul Iași”, se arată în comunicat. Compania rămâne la dispoziția clienților săi prin Centrul de Apel non-stop, apelabil la numărul 0 800 800 123, gratuit în orice rețea fixă sau mobilă. De asemenea, alternativa de contact rămâne adresa de email iasi@veolia.com. (E.M.)