POEMELE DE SÂMBĂTĂ

Iubire la Cercul Polar

Scoate din mine

zăpada târzie…

Încerc s-o adun

într-un munte  polar

pe care

și moartea când urcă e vie

iar viața-i schimbată

într-un ghețar

Mai rece-i atunci

când tăcerile cad

ca stâncile din prăbușire

și ard…

drumul închis de iubire

Sunt gol și ești goală

doar privirea ne-mbracă

avem cântec pe noi

tu în păr, eu pe talpă

Și la vreme de ploi

suntem primii în Arcă

Vino

e vremea să ne-ntoarcem acasă

eu la tine pe jos

tu la mine în plasă!

Moment poetic

Iubita mea e rece

la orele amiezii

și Soarele își pune

mănuși și șal la gură…

Eu cred că nici aezii

nu au dreaptă măsură

când Soarele îmi pare

o mare răcitură!

Iubita mea e rece

la arderile mele

ce nu au legătură

cu celelalte stele

Poemul se ridică

pe umerii tăcerii

și-n mine latră câinii

la strecurarea serii…

Insolații

Te-ai lăsat prinsă de Soare

mult mai ușor

decât am reușit eu să te prind.

În timp ce te tăvăleai

după razele lui

la rândul meu

în noapte

mă răsuceam

după faldurile perdelelor tale

să-ți văd părți din tine

pe care mai apoi

să le recompun…

De regulă

îmi ieșeau ciudățenii

(de genul girafei cu cap de leu

și cu trup de libelulă

sau a ciutei cu picioare de elefant

și bot de broască țestoasă)

dar nicidecum tu

(în splendoarea formelor tale)

rămasă pradă Soarelui

și, într-un târziu,

doar a mea.

ADI CRISTI