Maia Sandu: „Asistenţa din partea SUA va contribui la construirea unui stat cu adevărat democratic”

Asistenţa pe care o vom primi în continuare de la SUA va contribui la construirea unui stat cu adevărat democratic, în care oamenii să se simtă liberi, iar drepturile lor să fie respectate. Despre aceasta a declarat prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu, într-o conferinţă de presă, desfăşurată sâmbătă, 21 septembrie, în cadrul căreia oficialul a făcut o totalizare a vizitei la Washington, transmite MOLDPRES.

„Asistenţa va fi canalizată pentru buna guvernare, or, asta înseamnă un stat care să funcţioneze exclusiv în interesul cetăţenilor. Ori de câte ori cetăţeanul interacţionează cu statul, trebuie să simtă acest lucru, indiferent de ce fel de servicii este vorba – instituţionale, educaţionale sau medicale. Toate lucrurile pe care le face statul, tot ceea ce se numeşte buna guvernare – va beneficia de sprijinul SUA”, a menționat premierul.

Maia Sandu a explicat că executivul de la Chişinău are programe pe care intenţionează să le extindă cu susţinerea Statelor Unite „pentru crearea oportunităţilor economice în mai multe domenii, pentru toţi cetăţenii, în special pentru femei”. „Toate lucrurile pe care le vom face împreună cu SUA, vor avea ca efect  îmbunătăţirea vieţii cetăţeanului şi creşterea standardelor de viaţă, pe toate dimensiunile”, a relevat premierul.

În altă ordine de idei, Sandu a menţionat că a discutat cu mai multe instituții: și cu Departamentul de Justiție, și cu CIA, și cu FBI. „Sunt elemente care țin și de furtul miliardului, și de spălare de bani. În ceea ce ține de furtul miliardului, anumite personaje, care au beneficiat de acesta, au proprietăți semnificative pe teritoriul SUA. La această etapă, vom lucra împreună cu Procuratura din R. Moldova și cu organele din SUA, ca să înghețe și, după aceea, să fie confiscate aceste proprietăți ale celor vizați în cazul furtului miliardului. Și dacă e să vorbim mai concret, e vorba despre Vlad Plahotniuc, care are acolo proprietăți și care trebuie să întoarcă statului ceea ce a furat”, a spus Maia Sandu.

Prim-ministrul Maia Sandu a întreprins, în perioada 18-19 septembrie, o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, unde a avut mai multe întâlniri la nivel înalt. Agenda vizitei a inclus întrevederi cu Mike Pence, vicepreședintele SUA, Ivanka Trump, consilierul preşedintelui SUA, Tim Morrison, asistent special al președintelui SUA și membru al Consiliului Național de Securitate, congresmenii Pete Olson și David Price, copreşedinţi ai Grupului de sprijin politic pentru Republica Moldova din cadrul Congresului SUA ş.a.  Oficialii americani și-au exprimat susținerea deplină pentru Guvernul condus de Maia Sandu și pentru agenda reformelor democratice promovate de către executivul de la Chișinău.

Prin diferite programe şi proiecte, în prezent Republica Moldova beneficiază de ajutor din partea SUA estimat la aproximativ 1,4 miliarde de dolari.