Republica Moldova este interesată într-un dialog deschis, constructiv și pragmatic, în interesul locuitorilor țării noastre, cu toți partenerii externi, atât în Vest, cât și în Est, a declarat președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, la întrevederea cu Vladimir Andreicenko, președinte al Camerei Reprezentanților a Parlamentului Belarus, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția generală comunicare și relații publice a legislativului.
”Relațiile la nivel de șefi de stat sunt foarte bune, ar fi bine să stabilim contacte mai strânse și pe dimensiunea parlamentară”, a declarat președintele Parlamentului. Zinaida Greceanîi a invitat omologul său belarus să efectueze o vizită oficială în Republica Moldova.
Părțile au agreat extinderea și aprofundarea relațiilor bilaterale pe dimensiunea parlamentară la nivel de comisii de profil și grupuri de prietenie. În context, a fost subliniată necesitatea extinderii cooperării comercial-economice între cele două țări, inclusiv liberalizarea transportului de mărfuri. În particular, a fost abordată implicarea companiilor belaruse în proiecte de infrastructură, investiții în producție pe teritoriul Republicii Moldova din perspectiva oportunităților de export pe piața europeană, precum și exportul de produse agricole. De menționat că, în 2018, volumul comercial între Moldova și Belarus a constituit 215,288 mln USD.
Oficialii au fost unanimi în cooperarea pe platformele regionale și internaționale, precum și în necesitatea susținerii proceselor integraționiste pe continent. A fost subliniată buna conlucrare și suport reciproc în organizațiile internaționale și exprimată deschiderea pentru continuarea colaborării.
Întrevederea a avut loc în marja Forumului Președinților de Parlament din țările Euroasiatice ”Eurasia mare: Dialog. Încredere. Parteneriat”, care se desfășoară în Nur-Sultan, Kazahstan, în perioada 23-24 septembrie.
La întrevedere au participat vicepreședinții legislativului Mihail Popșoi și Alexandru Slusari. La Forumul președinților de Parlament din țările Euroasiatice participă speakeri din 65 de țări din Europa și Asia, precum și conducători ai 14 organizații internaționale și interparlamentare importante.