24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Nu știm care să fie diferența între realitate și imaginație bolnăvicioasă, între Andrei Caramitru (acest copil teribil al declarațiilor șocante, dar mai ales fiul monstrului sacru al scenei românești Ion Caramitru). Din nou fiul în numele aceleași libertăți de exprimare recidivează cu o altă idee șocantă. ” Eu nu ma mai uit la nimic pe TV. Toată lumea sa se mute pe Facebook, Netflix și HBO. La noi televiziunile merita să dispară!” Chiar dacă prestația unor televiziuni de știri a devenit în ultimul timp îndoielnică, de la a interzice un organ media să mai apară sau a lăsa piața să regleze care sunt supraviețuitorii și în această industrie, este o cale similară cu aceea de la dictatură la democrației.
Să nu uităm, luați de valul zilelor noastre, că libertatea presei, libertatea de exprimare au fost deziderate pentru care acum 30 de ani românii și-au dat viața, au murit de gloanțele fostului regim sau de șenilele tancurilor ”scăpate” în mulțimea ieșită în stradă. Și vine astăzi Andrei Caramitru și nu numai, un întreg partid de neomarxiști se prezintă cu nerușinare în fața electoratului român, este adevărat obosit și hăituit de clasa politică ”tradiţională”, pentru a cere dreptul la putere, dreptul de a lua decizii în numele, culmea, a democrației ce încă mai are rănile sângerânde pe fundamentul ce a astupat o dictatură greu de uitat.
Trebuie să recunoaştem că am ajuns deja pe marginea prăpastiei. O prăpastie care ne desparte cele două lumi, lumea fărădelegilor și lumea normală, dar din ce în ce mai înstrăinată, din ce în ce mai plină de singurătăți.
Vrem sau nu vrem, uitarea are și acest neajuns al ștergerii păcatelor , dar nu întru iertare, cât mai ales întru o inevitabilă repetare, un deja vu greu de explicat, greu de șters din memorie. Pe fond, acest tip de aducere aminte din alergare, din clipă în clipă, trăită ca și cum ar fi fost pentru prima oară, nu este altceva decât o invitație la a repeta greșelile fundamentale față de valorile libertăților cetățenești.
Toate aceste adevăruri vizibile se întâmplă într-un timp supus neajunsurilor, dar și bulversărilor, confuziilor, dușmăniilor personalizate, într-un timp în care clasa politică se află la cel mai greu examen o dată la patru ani sau o dată la cinci ani, în cazul alegerilor prezidențiale. Într-un astfel de timp nimeni nu mai este stăpân pe cuvintele folosite în mesajele electorale. Astăzi, poate mai mult ca oricând, astfel de mesaje au o doză majoră de minciună, de falsitate, de prostie scăpate în lanurile de pe marginea șoselelor patriei.
Nimeni nu se mai obosește să răspundă realității, toți se îngrămădesc să inventeze lumi paralele, peste care mesajele lor să se suprapună și să ofere soluții exacte, perfecte, greu de combătut. Pe nimeni nu-i mai interesează ce face poporul eșuat în șanțurile vieții de zi cu zi, spațiu deformat de vicisitudinile pe care omul politic le ignoră, în timp ce simplul cetățean este pur și simplu condamnat, în primul rând, la ignoranță, la părăsire, la înstrăinare.
Mai mult ca oricând, pe străzile unei Românii bulversate, ce încearcă să învețe să fie o țară democrată, se aud strigăte, de cele mai multa ori injurioase, ce vor să probeze libertatea de exprimare în cele mai exagerate exerciții de exprimare liberă a unor opinii personale.
Faptul că poți să zbieri tâmpenii sau lucruri geniale lângă un om al legii, care te invită la un comportament civilizat, fără ca să-ți aplice imediat o corecție cu bulanul este un pas ce uneori trădează libertatea sub formă de pedeapsă, sălbatică și scoasă din contextul respectului reciproc. Spectacolul agresiv, susținut de personaje deja cunoscute, a căror profesie este aceea de ”protestatari”, se desfășoară la limita dintre legal și ilegal, dintre dreptul la protest și tulburarea liniștii și ordinei publice, reclamând o timorare a organelor de ordine în fața celor care urlă, înjură, sunt agresivi, distrug bunuri, intimidează persoane oficiale, alese în funcțiile de conducere ale instituțiile statului de drept sau care reprezintă voința alegătorilor din circumscripția în care au fost aleși.
Valorile democrației nu sunt doar cele care oferă drepturi, cât mai ales ar trebui să vorbim și să invocăm și responsabilitățile celor care invocă aceste drepturi. Nu putem judeca un cetățean dar prin prisma drepturilor pe care le are și care sunt invocate de acestea, fără a-i cântări și responsabilitățile pe care el le are față de societatea care îi acordă aceste drepturi. Nu trebuie doar să ceri, ești obligat ca, înainte să vezi ce-ți oferă țara, să dai țării partea ta de contribuție!
ADI CRISTI
