Două firme, una din Turcia şi o alta din China, au depus oferte pentru livrarea de autobuze electrice pentru municipiul iaşi, în cadrul licitaţiei organize de Ministerul dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Anunţul a fost făcut marţi de primarul Mihai Chirica, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la Palatul Roznovanu. Potrivit şefului municipalităţii, licitația a vizat achiziția a 70 de autobuze electrice cu lungimea de 10 metri pentru Municipiul Iaşi (24 de autobuze, șapte stații de încărcare rapidă și 24 de stații de încărcare lentă – 54,5 milioane lei), județul Neamţ (21 autobuze – 48,1 milioane lei), municipiul Târgu Mureş (15 autobuze – 34,4 milioane lei) şi municipiul Tulcea (10 autobuze – 22,8 milioane lei). Valoarea totală a achiziţiei se ridică la circa 160.000.000 lei. „Au fost depuse oferte. Sunt două firme, una din Turcia și una din China, deci avem și de unde alege. La Iași vor ajunge 24 de autobuze, cu o lungime de 10 metri, cu o valoare a contractului de circa 55 milioane lei. Speranța noastră este să vedem cât mai repede finalizate aceste proceduri și să le vedem cât mai rapid pe străzile din municipiu”, a declarat primarul. Cele 24 de autobuze electrice vor fi folosite în transportul public după cum urmează: 14 pe ruta 42 (Copou – CUG) și zece pe traseul 52 (Piaţa Alexandru cel Bun – Pasaj Octav Băncilă – Copou). Licitația organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice se bazează pe obținerea fondurilor europene prin Programul Operațional Regional (POR) Axa 4.1. Reamintim că, în cadrul unei alte licitații, organizată pe 12 august, nu mai puțin de șase companii sau asocieri de firme au depus oferte pentru livrarea de autobuze electrice în lungime de 12 metri pentru șapte municipii din țară, dintre care 20 pentru Iași. Procedura a avut o valoare de circa 365.000.000 lei și vizează, în total, achiziția a 131 de autobuze electrice de 12 metri, precum și construirea a 39 de stații de încărcare rapidă și a 131 de stații de încărcare lentă. Cele 131 de autobuze sunt repartizate astfel: Iaşi (20 autobuze, șase staţii de încărcare rapidă şi 20 de staţii de încărcare lentă, toate în valoare de 55,5 milioane lei), Piteşti (40 autobuze, 110,5 milioane lei), Târgu Mureş (32 autobuze, 89 milioane lei), Suceava (15 autobuze, 41,4 milioane lei), Sibiu (nouă autobuze, 25,1 milioane lei) şi Sighetu Marmaţiei (șapte autobuze, 19,4 milioane lei). Firmele și asocierile care au ofertat pentru toate cele șapte municipii sunt Bozankaya Otomotiv din Turcia, New Kopel Car Import din Israel, Anadolu Automobil Rom (importator ISUZU), Solaris Bus & Coach din Polonia şi Golden Dragon Bus din China, la licitație mai fiind înscrisă și compania Sor Libchavy din Cehia, care a depus însă o ofertă doar pentru Sibiu. În Iași, cele 20 de autobuze electrice de 12 metri vor deservi rutele 28 (Triumf – Podu Roş – Mircea cel Bătrân – Dacia) şi 36 (Dacia – Gară – Copou – Breazu). Pe 15 iulie, după mai multe amânări, a avut loc deschiderea ofertelor primite în cadrul licitației pentru achiziționarea a 16 tramvaie cu lungimea de circa 30 de metri destinate transportului public din Municipiul Iași. La licitație a fost primită o singură ofertă, din partea producătorului polonez PESA Bydgoszcz. Organizatorul achiziției este Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, iar beneficiarul Municipiul Iași. Valoarea totală estimată a contractului este 184.000.000 lei, fără TVA (aproximativ 38,73 milioane de euro), adică maxim circa 2,42 milioane de euro, fără TVA, pentru fiecare tramvai. Durata contractului este de 24 de luni, din care perioada de livrare de opt luni. Cele 16 tramvaie sunt destinate rutelor 1, 3, 7, 8 și 13. Tot pe baza fondurilor europene prin Programul Operațional Regional – Axa 4.1, Primăria Municipiului Iași organizează o licitație pentru achiziționarea a 16 tramvaie cu lungimea de minim 26 de metri. Prevederea bugetară a licitației este de 142.721.280 lei, fără TVA (aproximativ 30,23 milioane de euro), adică maxim 1,89 milioane de euro, fără TVA, pentru fiecare tramvai. Termenul de depunere a ofertelor la această licitație a fost 26 august. La licitație au depus oferte două companii străine, care s-au arătat interesate de toate cele trei loturi, corespunzătoare a trei proiecte, în care a fost împărțită procedura: Bozankaya Otomotiv Mak. Iml. Ith. Ve Ihr. A.Ş. (Turcia) și Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz Spólka Akcyjna (Polonia). (E.M.)