FILE PHOTO: Ryanair logo is pictured on the the jacket of a cabin crew member ahead of a news conference by Ryanair union representatives in Brussels, Belgium September 13, 2018. REUTERS/Francois Lenoir/File Photo

Averizare călătorie Spania: Zborurile operate de compania Ryanair vor fi modificate în zilele de vineri şi duminică

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Spania utilizând transportul aerian că, pe fondul grevelor anunţate de compania aeriană Ryanair, zborurile operate de această companie aeriană vor fi modificate în zilele de vineri şi duminică.

MAE recomandă cetăţenilor români să consulte site-ul oficial al companiei pentru a se informa asupra stării curselor aeriene programate.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Secţiei Consulare a Ambasadei României în Regatul Spaniei: +34917344004, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al Secţiei Consulare a Ambasadei României la Madrid: +34649656032.

Ministerul recomandă consultarea paginilor de Internet http://madrid.mae.rowww.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. AGERPRE