Cartierul Cantemir – primul beneficiar al proiectului de revitalizare urbană a Iaşului

Prima acțiune de revitalizare urbană, proiect care are drept scop exploatarea potențialului cartierelor ieșene și a tinerilor rezidenți, va avea loc în perioada 11 – 13 octombrie, în intervalul orar 16.00 – 20.00. Obiectivul acţiunii este clădirea în care-şi desfăşoară activitatea SC Salubris SA, situată pe Şoseaua Națională nr. 43. În cadrul acestui eveniment va avea loc crearea picturilor murale în timp real, iar locuitorii ieșeni se vor bucura de domenii precum: târg de voluntariat, street-art, grafitti, concerte, dansuri și literatură, prin prisma artiștilor locali. Începând cu ziua de joi, 10 octombrie, artiștii stradali se vor ocupa de reabilitarea amplasamentelor urmând ca restul activităților să fie desfășurate începând cu ziua de vineri, 11 octombrie „La prima inițiativă din cadrul acestui proiect de tineret garantăm voie bună și amintiri frumoase, ce vor contribui la dezvoltarea Iașului, alături de locuitorii orașului”, spune Ana Octavia, Manager Proiect. Evenimentul face parte din proiectul „Iași – oraș policentric”, organizat de Asociația 1-2-3 Education în parteneriat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Iași, finanţat din fonduri publice nerambursabile, în baza Legii nr. 350/2005 şi desfășurată sub egida programului „Iași-Capitala Tineretului din România 2019-2020”. (E.M.)