SUA: Obama intră în campanie alături de Clinton

Președintele american Barack Obama face campanie marți pentru prima oară alături de Hillary Clinton, cu speranța să o ajute pe candidata democrată să obțină un avantaj decisiv în fața rivalului său republican Donald Trump în cursa pentru Casa Albă, relatează AFP.

Cei doi foști concurenți democrați în 2008 se vor prezenta împreună la un miting în Charlotte, în Carolina de Nord, primul dintr-o serie de evenimente ce ar urma să-i mobilizeze pe alegători în favoarea fostei Primei Doamne și ex-secretar de stat, în special pe cei care fac parte din minoritățile care îi rămân foarte atașate lui Barack Obama.

Hillary Clinton urmează să-și relanseze campania după ce fusese audiată de poliția federală FBI sâmbătă, peste trei ore, în cadrul anchetei despre modul în care a utilizat un e-mail și un server private în timp ce se afla la conducerea diplomației americane.

Cu trei săptămâni înainte de convenția democrată la Philadelphia, în cursul căreia dna Clinton va fi învestită formal drept candidată a partidului, republicanii profită de dosarul respectiv, emblematic — potrivit lor — pentru lipsa de seriozitate și fiabilitatea ei.

Miliardarul Donald Trump și alți membri ai taberei sale au atacat-o violent după ce fosta Primă Doamnă a SUA a făcut public faptul că soțul ei Bill Clinton s-a întâlnit recent pe tarmacul unui aeroport cu ministrul justiției, Loretta Lynch, al cărei minister este responsabil de ancheta care o vizează.

Într-un interviu acordat duminică, Hillary Clinton a recunoscut că întâlnirea nu a fost judicioasă.

„Hillary necinstita este vinovată ‘cum nu se mai poate’, dar sistemul în ansamblul său este înșelător și corupt”, s-a indignat omul de afaceri pe Twitter.

„Unde sunt cele 33.000 de e-mailuri care lipsesc?”, a întrebat el din nou, referindu-se la mesajele pe care fosta secretar de stat afirmă că le-a șters pentru că se refereau la viața ei privată.

De câtva timp, Donald Trump deschide focul cu toate armele împotriva rivalei sale.

În afară de atacurile sale în care denunță o privilegiată, membră a establishment-ului de la Washington, el a acuzat-o luni că a fost slabă în fața amenințării teroriste, a doua zi după un atentat sinucigaș al grupării jihadiste Statul Islamic, soldat cu peste 200 de morți la Bagdad.

Trump îi pune pe președintele Obama și pe fostul său secretar de stat în aceeași oală: „Cu Hillary și Obama, atentatele teroriste nu vor face decât să se agraveze. Idioți corecți din punct de vedere politic, ei refuză să numească ceea ce este — Islamul Radical”, a scris el pe Twitter.

Hillary Clinton, respinge criticile și intenționează să profite de sprijinul prezidențial, precum și de un eveniment comun prevăzut cu vicepreședintele Joe Biden, vineri, în Pennsylvania, pentru a-și reorienta campania spre problemele economice, sociale și de politică externă.AGERPRES/(AS — editor: Lilia Traci)

„Aștept cu nerăbdare să plec în campanie cu @POTUS”, a scris ea pe Twitter, POTUS fiind acronimul de la ‘President of the United States’.

Sprijinul lui Barack Obama s-ar putea dovedi mai mult decât util pentru democrată pentru că chiar dacă cvasitotalitatea sondajelor naționale o declară ca învingătoare în fața lui Donald Trump în 8 noiembrie, distanța dintre ei se micșorează în ultimele săptămâni.

Ultimul sondaj NBC News/Wall Street Journal acordă chiar un larg avantaj (41% față de 25%) lui Donald Trump în materie de onestitate și de fiabilitate, scrie AFP.

În Carolina de Nord, unde Barack Obama și Hillary Clinton fac campanie marți, președintele american rămâne popular și ar putea chiar să atragă electoratul de culoare în acest ‘swing state’, unul dintre aceste state considerate cruciale pentru că pot bascula spre partea republicană sau democrată.

Donald Trump intenționează să riposteze și urmează să se exprime marți seara în cursul unui miting la Raleigh, în același stat din Carolina de Nord.