Audition publique Palestine:rapprochement et developpement avec Tony Blair ,emissaire du Quartet pour le Proche-Orient (UE, ONU, Etats-Unis et Federation de Russie). Palestine: Bridge Building and Development with Tony Blair Representative of the Quartet on the Middle East (EU, UN, United States and Russian Federation)

Corina Creţu: Dacă bugetul UE nu este adoptat cu celeritate, din prima zi a anului 2021, aproximativ 100.000 de proiecte riscă să nu mai poată fi terminate

Fostul comisar european Corina Creţu afirmă că, dacă bugetul UE nu este adoptat cu celeritate, din prima zi a anului 2021, aproximativ 100.000 de proiecte riscă să nu mai poată fi terminate pe fonduri europene din cauza întârzierilor.

„Îmi exprim speranţa că reuniunea Consiliului European de săptămâna aceasta va face paşi concreţi înspre adoptarea bugetului UE (Cadrului Financiar Multianual) pentru perioada 2021 – 2027 – cu atât mai mult cu cât calendarul adoptării este deja întârziat semnificativ. Apelul meu iniţial a fost ca adoptarea acestuia să se realizeze pe perioada preşedinţiei României la Consiliul UE – ceea ce, aşa cum ştiţi, nu s-a întâmplat, în ciuda faptului că ţara noastră nu ar fi avut decât de câştigat. Concret, în proiectul de buget înaintat de Comisia Europeană şi asupra căruia am lucrat alături de colegii mei, România are prevăzută o alocare de 31 miliarde de euro pentru politica de coeziune, ceea ce înseamnă cu 8% mai mult faţă de perioada 2014 – 2020”, a scris europarlamentarul Corina Creţu, pe Facebook.

Fostul comisar pentru Politică Regională a adăugat, în context, că „rezoluţia adoptată săptămâna trecută în PE (pregătit să negocieze cu Consiliul de aproape un an) avertizează că, din cauza întârzierilor, există riscul ca planul de investiţii UE pentru 2021 – 2027 să nu fie convenit la timp cu Consiliul”.

„Din studiile Comisiei Europene reiese că, dacă bugetul UE nu este adoptat cu celeritate, din prima zi a anului 2021, aproximativ 100.000 de proiecte riscă să nu mai poată fi terminate pe fonduri europene datorită întârzierilor. Sper să nu ajungem în această situaţie, care în fond ar afecta toate statele europene, şi să vedem că în Consiliul de săptămâna aceasta se va avansa pe tema bugetului”, mai scrie Corina Creţu. AGERPRES