Rata prezenţei la vot la alegerile din Republica Moldova a fost de 41,68%

La ora 21:00, la alegerile locale din țară s-a înregistrat o prezență la vot de peste 41,68% sau peste 1.173.000 de alegători. În municipiul Chișinău, până la ora 21.00, au votat 36,05% sau 229.609 alegători, ceea ce înseamnă că alegerile sunt considerate valabile. Știri.md amintește că pentru cele 898 de mandate de primar s-au înregistrat în cursa electorală 3.761 persoane, iar pentru 11.580 de mandate de consilier – 50.410 persoane.  La funcția de primar general al municipiului Chișinău candidează 18 persoane. Primar general al municipiului Chișinău este ales candidatul care a acumulat 50% + un vot.  Dacă niciunul dintre candidați nu reușește să treacă acest prag, este organizat turul doi al alegerilor, cu primii doi candidați, unde se declară câștigător cel care a acumulat cele mai multe voturi. (sursa: www.stiri.md)