O echipă internaţională de oameni de ştiinţă caută să prevină apariţia cancerului prin ”naşterea” unei tumori în ţesut uman dezvoltat în laborator, relatează luni Press Association.
O alianţă ştiinţifică nou înfiinţată speră să contribuie la modificarea tratamentului cancerului, de la ”lupta costisitoare în stadiu târziu al bolii” la intervenţia ”rapidă şi rentabilă”, realizată cât mai curând posibil.
Prin crearea unui ”laborator viu” de ţesut uman, specialiştii intenţionează să ”nască” un cancer care îi va ajuta să înţeleagă mai bine originile acestuia şi în final să prevină dezvoltarea lui.
Cercetătorii analizează deja modul în care pot fi prelevate celulele de la o persoană cu risc mare de a dezvolta cancer şi de a le reproduce cu ajutorul unei imprimante 3D în condiţii cât mai favorabile pentru ca acestea să devină canceroase.
De asemenea, ei speră să dezvolte teste de depistare ce vor ajuta la identificarea cancerelor diverse şi să utilizeze puterea conferită de tehnologia imagistică pentru a afla care celule au cele mai multe şanse de a deveni periculoase, astfel evitându-se supradiagnosticarea pacienţilor.
Alianţa Internaţională pentru Depistarea Precoce a Cancerului (ACED) este formată din experţi de la Cancer Research UK, Stanford University, University of Cambridge, University College London (UCL) şi University of Manchester.
”Una dintre problemele fundamentale în ştiinţa detectării precoce (…) este că niciodată nu avem ocazia să vedem cum se naşte cancerul. Până când găseşti o persoană care are cancer, acesta s-a stabilit deja, într-un fel, iar cancerul este o boală care evoluează pe perioada existenţei sale – debutează într-un fel, dar se modifică, se fragmentează, se desprinde şi suferă mutaţii în timp”, a explicat doctor David Crosby, director în cadrul departamentului de cercetare pentru depistare precoce în cadrul Cancer Research UK.
”Dacă se poate da naştere unui cancer într-un fragment de ţesut uman sintetic în laborator, prin această tehnologie se poate vedea cum arată (cancerul) în prima zi şi sperăm că vom putea să-l detectăm şi să-l interceptăm”, a adăugat expertul.
Rata de supravieţuire creşte de trei ori în cazul a şase tipuri de cancer în cazul în care acestea sunt depistare în prima etapă a formării, când tumorile sunt de obicei mici şi punctuale.
Alianţa va explora modul cel mai bun de valorificare a inteligenţei artificiale pentru a analiza calupuri mari de informaţii şi a depista indicii care sunt nedetectabile pentru oameni.
Unele tipuri de cancer precoce sunt uşor de îndepărtat, altele însă se află în zone greu accesibile, cum ar fi de exemplu pancreasul. Dacă medicii pot identifica persoanele cu cel mai mare risc de a dezvolta cancer pancreatic, ele ar putea fi tratate prin chimioterapie pentru prevenirea evoluţiei acestuia. Totodată, există speranţe mari în ceea ce priveşte depistarea prin RMN a cancerului pulmonar, iar teste respiratorii care ar putea detecta o serie de cancere sunt în prezent analizate în Cambridge, notează Press Association.
Alianţa va beneficia de peste 55 de milioane de lire sterline pentru înfiinţare şi începerea activităţii în următorii cinci ani. AGERPRES