Expunerea la unele substanțe poluante organice care se acumulează în lanțul alimentar ar putea fi un factor de risc pentru metastazele cancerului de sân. Este concluzia unui studiu realizat de Institutul Naţional de Sănătate şi Cercetare Medicală din Franţa. Cercetarea, condusă de Xavier Coumoul (Inserm/Universitatea din Paris), a fost publicată în ediţia de noiembrie a revistei Environment International.
Studiul, „preliminar”, „nu permite tragerea unor concluzii ferme” cu privire la legătura dintre poluanţii organici persistenţi şi agresivitatea cancerului de sân, însă cercetările asupra unui număr mai mare de pacienţi ar trebui să ofere rezultate statistice mai reprezentative, notează Agerpres.
Cum s-a desfășurat cercetarea și ce a arătat
Studii recente au sugerat că expunerea la poluanţi organici persistenţi sau POP (poluanţi perturbatori endocrini şi/ sau cancerigeni pe care organismul nu îi poate elimina), care se acumulează în lanţul alimentar, ar reprezenta un factor de risc pentru cancerul de sân.
Pentru a evalua influenţa acestor POP asupra nivelului de agresivitate a cancerului, cercetătorii francezi au măsurat concentraţia a 49 de poluanţi organici persistenţi – inclusiv dioxina de Seveso şi mai mulţi PCB (generaţi de diverse procese industriale) – în probe de grăsime din jurul cancerului de sân în cazul a 91 de femei.
Analiza biologică şi statistică a arătat o asociere între prezenţa metastazelor la distanţă de tumoare şi concentraţia de dioxină în ţesutul adipos al femeilor supraponderale. La toate pacientele, concentraţia de dioxină şi de PCB (pentru două din cele măsurate) pare să fie asociată cu dimensiunea tumorii, precum şi cu nivelul de invazie şi cu stadiul metastatic al ganglionilor limfatici.
Potrivit studiului, femeile cu concentraţii mai mari de PCB au avut un risc mai mare de recurenţă. Aceste rezultate sugerează că, cu cât concentraţia de POP în ţesutul adipos este mai mare, cu atât cancerul de sân este mai agresiv, mai ales la femeile supraponderale.
Potrivit uneia dintre ipotezele care ar putea explica rezultatetele, dioxina şi unii PCB ar transmite un semnal care ar favoriza migrarea celulelor canceroase, deci metastaze.
Cancerul de sân, o problemă majoră de sănătate publică la nivel mondial
Cancerul de sân este o problemă majoră de sănătate publică, cu peste 2 milioane de noi cazuri diagnosticate şi peste 600.000 de decese la nivel mondial în 2018, notează autorii studiului.
Când sunt detectate metastaze, rata de supravieţuire de cinci ani de la diagnostic este de doar 26%, comparativ cu 99% dacă cancerul afectează numai sânul și cu 85% dacă sunt afectaţi doar ganglionii limfatici. Siursa: www.sanatateatv.ro