Cozmin Guşă a declarat marţi, pentru AGERPRES, că a desenat o „schiţă de reformare” a PSD, partid al cărui membru a devenit prin adeziunea semnată luni, un proces de transformare fiind necesar la nivelul tuturor structurilor politice, chiar şi la PNL, care se bucură în acest moment „de un val de simpatie”.
„Am tot analizat în ultima perioadă şi mi-am dat seama că mă apropii de 50 de ani şi ar trebui să mă întorc pentru o perioadă politică şi, până la urmă, m-am decis. Şi cum tot timpul eu am fost de stânga, am ales PSD pentru că era singurul. Pro România, chiar dacă se declară de stânga şi are oameni din PSD, pe lângă faptul că are această alură de tip securistic, nici nu are aspiraţii, cel puţin la câţiva lideri de acolo, care să reprezinte interesele de stânga”, a explicat Guşă.
El a adăugat că schiţa de reformare pe care a elaborat-o propune acţiuni pentru perioada următoare care să transforme PSD într-un „partid al românilor buni”.
„Şi dacă întrebarea următoare ar fi cum pot să influenţez un proces de reformă ca simplu membru eu răspund aşa: dacă la cât am făcut în viaţa publică şi în politică şi în mass-media nu este suficient în acest moment, înseamnă că ceea ce am făcut până acum a fost cam degeaba. Deci, nu doresc nicio funcţie de conducere şi, cum le-am desenat acolo pe o schiţă de reformare, toate acţiunile din perioada următoare, dacă şi le asumă actualii mei colegi, ar trebui să meargă în transformarea PSD într-un partid al românilor buni. Şi român bun înseamnă român omenos şi, bineînţeles, patriot. Asta ar fi eticheta unui proiect de reformă, care sigur nu se poate face fără recuperarea unor oameni care au fost în partid sau mai sunt, dar nu sunt activi. Şi am dat două exemple de notorietate, doi prieteni de foarte mulţi ani, Vasile Dîncu şi Vasile Puşcaş. Cum bineînţeles este cazul şi anumitor oameni de la Pro România, care au plecat din PSD în epoca Dragnea, dezamăgiţi fiind de leadership-ul partidului, care cred că trebuie să revină în PSD de unde au plecat, nu de plăcere, ci dintr-un soi de nevoie umană să nu mai asiste la umilinţe sau la excese”, a declarat Cozmin Guşă.
El a precizat că nu a discutat cu preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, despre reîntoarcerea în partid.
„Nu vreau să par fariseu şi să spun că nu vorbesc cu preşedinţii de partide, vorbesc cu toţi preşedinţii de partide mereu, de la Viorica Dăncilă, la Ludovic Orban, Kelemen Hunor, Eugen Tomac. (…) Cu Viorica Dăncilă strict legat despre înscrierea în partid nu am vorbit. Invitaţia de a reveni în partid mi-au făcut-o mai mulţi dintre liderii PSD, dar cel care şi-a asumat-o a fost Paul Stănescu, cu care sunt amic, apoi a oficializat-o primarul de la Sectorul 1, Dan Tudorache. (…) Am acceptat şi pentru că partidul trece printr-o perioadă dificilă post-Dragnea, nu e uşor să duci aşa ceva în mod evident şi insistenţele lor aveau legătură şi cu dorinţa lor ca cineva ca mine să pună umărul la procesul lor de reformare pe care şi-l asumă ca fiind un lucru necesar. Asumarea unei reforme necesare este o dovadă de luciditate şi nu o să scape nimeni de asta. Dacă PNL crede că este mai reformat decât PSD se înşală, pentru că beneficiază de o conjunctură, de un avantaj pe care îl datorează tot lui Dragnea, demonizării publice a lui. Dar, dacă PNL nu se va reforma la rândul lui, acest val de simpatie pe care îl are acum şi în contextul candidaturii lui Klaus Iohannis, care este la mare distanţă pe primul loc în sondaje, o să o păţească mai repede decât îşi închipuie”, a susţinut Guşă.
Cozmin Guşă a spus că este apropiat de fostul lider al PSD Adrian Năstase, cu care împărtăşeşte aceleaşi idei legate de o reformă a partidului.
„Comunicăm din când în când, dar opţiunea asta de revenire în viaţa publică şi în viaţa politică este tot o opţiune personală a lui Adrian, aşa cum a fost şi a mea. Eu din ce am observat că a scris în ultima vreme, au fost tot mesaje de reformă, tot semnalele de alarmă trase în legătură cu viaţa internă a partidului. Sigur, o face în stilul lui, avem stiluri diferite, suntem şi generaţii diferite. (…) Pentru că există un adevăr pe care nu îl spunem, viaţa mai grea a românilor din multe unghiuri, presiunea asta socială şi economică pe care o resimt românii, nu se poate rezolva decât cu politicieni de mai bună calitate decât cei pe care îi avem astăzi”, a completat el.
Întrebat dacă postul de televiziune Realitatea TV, al cărui proprietar este, îşi va modifica orientările, Guşă a afirmat că va rămâne pe aceeaşi linie a criticilor exceselor guvernamentale, chiar dacă se va schimba Executivul.
„Realitatea Media şi-a câştigat audienţa fiind singurul post declarat antiguvernamental. (…) Punctul doi, şi jurnaliştii, colegii mei de la Realitatea, în proporţie destul de mare nu sunt de stânga. (…) Important este să îşi facă treaba din punct de vedere profesional şi sunt în marea lor majoritate profesionişti acolo. Eu nu i-am deranjat atunci când aveau opinii contrare opiniilor mele şi nu o să îi deranjez nici acum”, a mai explicat Cozmin Guşă. AGERPRES