Simona Halep, învinsă de Elina Svitolina la Turneul Campioanelor

Simona Halep, locul 5 WTA, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 7-5, 6-3, de ucraineanca Elina Svitolina, locul 8 WTA, deţinătoarea trofeului, în etapa a II-a a Grupei Violet a Turneului Campioanelor. Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina a declarat, miercuri, că se aştepta ca meciul cu Simona Halep să fie foarte greu, subliniind că a reuşit să rămână concentrată pe tot parcursul întâlnirii. Halep rămâne cu un premiu de 690.000 de dolari şi are asigurate 375 de puncte WTA. În ultima etapă, ea va evolua, vineri, cu Karolina Pliskova. În al doilea meci al zilei de miercuri, canadianca Bianca Andreescu, locul 4 WTA, a abandonat în faţa jucătoarei cehe Karolina Pliskova, locul 2 WTA. (sursa: www.news.ro)