Exercițiu de simulare a unui accident feroviar soldat cu victime multiple, organizat la Holboca

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Judeţean (ISUJ) Iași a organizat marţi, 19 noiembrie, la Holboca, o acţiune de simulare a unui accident feroviar pe linia ferată Ungheni – Iași, soldat cu victime multiple, aflate în diferite stadii de urgență. Conform scenariului, câteva vagoane au deraiat la trecerea unui pod peste râul Jijia, în urma accidentului izbucnind și un incendiu. A fost nevoie de acțiunea pompierilor, scafandrilor, alpiniștilor de intervenție, Serviciului Judeţean de Ambulanță, Inspectoratului de Jandarmi Județean, Inspectoratului de Poliție Județean, Poliției Locale Holboca și Serviciului de Voluntari Holboca. În total, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Judeţean Iași a utilizat, alături de alte instituții ale Ministerului Afacerilor Interne și ale Ministerului Sănătății, 44 de mijloace tehnice și a implicat peste 260 de persoane, inclusiv voluntari. “Desfășurarea unor astfel de exerciții este extrem de utilă, pentru că se verifică în practică echipamentele din dotarea instituțiilor, procedurile specifice fiecărui tip de intervenție, precum și modul în care aceste instituții colaborează pentru a interveni eficient și într-un timp cât mai scurt posibil. Firește că nu ne dorim ca astfel de evenimente să aibă loc, dar este foarte important să fim pregătiți pentru a interveni în orice situație”, a declarat prefectul judeţului Iaşi, Marian Şerbescu, prezent la acţiunea desfăşurată, marţi, la Holboca. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a adresat felicitări tuturor instituțiilor care au luat parte la exercițiu, pe care l-a caracterizat ca fiind organizat impecabil. (E.M.)