SETEA DE PUTERE CU ORICE PREȚ

”Eu sunt cu PSD în război. Noi suntem cu PSD în război!” – sunt deja mărturiile terifiante ale încă președintelui românilor, este adevărat, doar a românilor lui Klaus Werner Iohannis. ”Schimbarea merge mai departe. Voi credeți că vom câștiga alegerile?! Da!!!! Atunci, dragii mei, la vot!” Aparent un astfel de ]îndemn, un astfel de strigăt, made in Ludovic Orban, se vrea a fi un discurs mobilizator pentru electoratul său care dă semne de oboseală, de plictiseală, de Je m’en fiche”, când iată, mai sunt doar cinci zile până la alegerea președintelui României pentru mandatul 2019-2024.
Obsesia dezbaterii a ținut ocupată întreaga perioadă de campanie electorală pentru turul II la prezidențiale. Fiecare candidat a luat în ”dezbatere” posibilitatea de a se confrunta sau nu, sau de a merge fiecare pe drumul lor, ignorând ce face celălalt, dar fiind foarte atent la ceea ce se spune despre el, astfel încât, s[ existe dovada că cei doi sunt vii și pe deplin funcționabili.
Pofta de violență și agresivitate a președintelui Klaus Werner Iohannis alimentează nevoia știrilor de la ora 17, motivând astfel gesturile mârlănești ale președintelui încă în funcție, care, în timpul programului de lucru la Cotroceni, fără a-și fi luat un concediu fără salar pentru a participa la campania sa electorală, sfidează românii, jignind în stânga și-n dreapta, în față și în spate…
Astăzi, Viorica Vasilica Dăncilă va forța ușile nesimțirii lui Klaus Werner Iohannis, năvălind pur și simplu peste ”conferința de presă” din Aula Bibliotecii Centrale Universitare, acolo unde președintele și-a invitat, la un spectacol de întrebări și răspunsuri, câțiva prieteni și mai puțini jurnaliști adevărați?
Acesta ar putea să fie declicul care contează în detașarea celor doi candidați, în postura învingătorului, respectiv a învinsului. Orice gest de curaj poate fi ținut minte și poate mișca picioarele celor anchilozați în nepăsare și indiferență înspre urnele de vot, dar, în acelaşi timp poate să se lovească de acel zid impenetrabil al bunului simț. Na aflăm puși în fața unui conflict între nesimțire și bun simț, între cel care este dispus să o omoare și pe mă-sa și cel care ridică, sugerând înfrângerea sau strigătul neputinței pus în fața unei realități nereprezentativă cel puțin pentru morala creștină: ”Am înfrânt!”
Iată cum, starea de neînvins vine să ne acorde șansa unui altfel de deznodământ, ridicând înfrângerea la rangul victoriei și poate mai sus de înțelesul câștigului. Dintr-o astfel de plămadă se naște sacrificiul pentru o cauză nobilă, materia primă din care o țară își plăteşte viitorul credibil, scos din învelişul strălucitor al victoriei cu orice preț.
Greșeala pe care suntem pregătiți să o facem, de fapt să o repetăm, este momentul în care suntem pregătiți să ne dăm votul împotriva cuiva și nu pentru cineva, pentru ceva. Votul negativ, de 30 de ani, ne-a adus numai dușmănie, numai chin, numai gânduri de răzbunare. Greșeala postdecembristă a fost tot timpul alimentată tocmai din această esență a răului, din acest suport al votului negativ care ne-a legat la ochi și mai ales la suflet. Niciodată nu am reușit încă să votăm ceea ce credem noi că avem nevoie. Tot timpul am votat doar răul mai puțin periculos, desprins din panoplia ofertelor electorale, fără însă a ne învăța minte, că cel mai mic rău pus în brațele puterii devine peste noapte un rău poate mai mare decât cel pe care noi am decis să-l înlocuim.
Lupta niciodată nu s-a dat în direcția bună, de cele mai multe ori trebuind să luptăm cu noi înșine, în timp ce răufăcătorii luau chipul zâmbitor al celor care nu ezitau să ne înfigă cuțitul în spate, chiar în momentul în care ieșiți victorioși participam la îmbrăţişarea colectivă. Astfel se explică de ce de fiecare dată, în singurii 30 de ani de democrație, românii au fost pedepsiți să se bucure plângând, blestemându-și alegerile făcute în conturile traiului mai bun, care se dovedea într-un final, fără excepție, că ne-a fost mai rău decât ni s-a promis!
În rest, scena politică a țării s-a dovedit și de această dată a fi un maidan în care lăturile și dejecțiile unei civilizații greșit înțelese sau pur și simplu străină unei minorități care influențează prin puterea la care a ajuns, cursul firesc al democrației, din ce în ce mai deturnat, din ce în ce mai falsificat, înstrăinat de imixtiunile intimidării în spatele căruia se află setea de putere cu orice preț, discreționară!
ADI CRISTI