Dr. Vasile Cepoi, președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, a declarat în cadrul Conferinței ”Modelul Economic Românesc în UE. România – Orizont 2040. Medicina Nucleară în România. Prezent și viitor”, că România are un număr mic de unități de medicină nucleară, și că, la momentul actual, nu poate pregăti suficienți specialiști în domeniu.
”Avem o capacitate scăzută pentru pregătirea specialiștilor, mă bucură faptul că Ministerul Sănătății are un proiect în acest sens, și avem o cercetare sporadică, neintegrată într-un program coerent de dezvoltare a medicinei nucleare alături de tendințele internaționale”, a spus Dr. Vasile Cepoi.
Președintele ANMCS a atras atenția și asupra lipsei accesului la anumite categorii de servicii medicale, un factor de risc pentru pacienți.
”Având în vedere că responsabilitatea noastră este în acest domeniu, am devenit liantul sau interfața de comunicare între Institutul de Fizică Nucleară și Societatea de Medicină Nucleară pentru că, deși primul laborator de Medicină Nucleară a apărut în România foarte aproape de dezvoltarea acestei activități pe plan internațional, deși avem un Institut de Fizică Nucleară a cărui activitate prodigioasă în domeniul cercetării este recunoscută pe plan internațional de multe decenii, deși avem o prioritate mondială prin existența laserului de la Măgurele, ne aflăm într-o situație dificilă în sensul că avem un acces redus la soluții terapeutice din medicină nucleară prin faptul că utilizăm un număr redus de radionuclizi în medicina nucleară, prin faptul că au costuri mari și posibilitatea aprovizionării cu aceste produse este dificilă, odată cu imposibilitatea Institutului de Fizică Nucleară de a mai produce radionuclizi avem dificultăți mari și din punctul de vedere al aprovizionării, și din punctul de vedere al costurilor”, a declarat președintele ANMCS.
Dr. Vasile Cepoi a atras atenția că, în fiecare an, numărul de proceduri de medicină nucleară este în jur de 35-40 de mii, în condițiile în care nevoia este de cel puțin zece ori mai mare. În același timp președintele ANMCS a vorbit despre conversia medicinei clasice în medicină personalizată care se întâmplă deja la nivel internațional. În acest sens, medicina nucleară este un model pentru promovarea acestui concept care se dezvoltă tot mai mult.
”Dacă vrem ca România să-și manifeste identitatea națională trebuie să ne aliniem la aceste cercetări pentru că avem acest potențial. Oncologia rămâne cea mai vizată de aceste tehnici terapeutice dar și cardiologia, endocrinologia, nefrologia, neurologia și psihiatria beneficiază de aceste proceduri cu rezultate remarcabile. Medicina nucleară oferă, prin diagnostic precoce și eficace, servicii cu o eficiență crescută, ceea ce va duce la reducerea cheltuielilor publice și centrează asistența medicală pe pacient în sensul că pacientul este luat ca individualitate și nu ca reprezentant al unei colectivități patologice”.
Ce sunt radionuclizii?
Radionuclizii sau izotopii radioactivi sunt atomi care au exces de energie nucleară, făcându-i instabili. Sunt folosiți în două moduri principale: fie pentru radiațiile lor ( iradiere, baterii nucleare), fie pentru combinația proprietăților chimice și a radiației lor ( markeri, biofarmaceutice), potrivit setthings.ro.