Programul manifestărilor organizate la Iaşi cu prilejul Zilei Naţionale a României

Manifestările prilejuite de Ziua Naţională a României vor debuta duminică, 1 Decembrie, începând cu ora 9.30, în Piaţa Palatului Culturii, cu un program folcloric susţinut de artişti locali, după care va urma un ceremonial religios în cinstea eroilor naţiunii. Începând cu ora 10.30 vor avea loc discursurile autorităţilor locale, după care va urma depunerea de coroane de flori la statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, urmată de ceremonia militară dedicată Zilei Naţionale a României, iar la final de defilarea Gărzii de onoare. Cu această ocazie, ieşenii vor putea admira forţele şi mijloacele tehnice aparținând Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției și Poliției Locale. După defilarea trupelor şi tehnicii militare, la ora 12.00 va avea loc tradiţională masă populară, în cadrul căreia cei prezenţi în piaţă vor putea servi porţii de fasole cu cârnaţi, vin şi ceai. La ora 11.15, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” va avea loc ceremonia de acordare a „Premiilor Negruzzi”, cu participarea Majestăţii Sale Margareta, alături de Alteţa Sa Regală Radu, Principesa Sofia şi preşedintele Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop. La ora 17.00, la Primărie este programată ceremonia de acordare a titlului de Cetăţean de onoare al municipiului Iaşi unor membri marcanţi ai Academiei Române, urmată de recepţia oferită de primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, cu ocazia Zilei Naţionale a României. Festivităţile programate în acest an la Iaşi cu prilejul zilei de 1 Decembrie se vor încheia la ora 18.00, cu ceremonia retragerii cu torţe a militarilor, care va avea loc pe traseul pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt – Palatul Culturii.  (E.M.)