PNL a decis să susţină desfiinţarea pensiilor speciale

PNL a decis, luni, să susţină desfiinţarea pensiilor speciale, cu excepţia celor ale militarilor şi magistraţilor, a anunţat vicepremierul Raluca Turcan, la finalul şedinţei Biroului Executiv al partidului.

“Am luat decizia ca PNL să susţină anularea pensiilor speciale, cu excepţia pensiilor militarilor şi magistraţilor care deja au o decizie a CCR. În felul acesta se elimină o inechitate crasă în sistem, sunt aproape 9 miliarde de euro pe an care sunt cheltuite de statul român cu pensiile speciale şi dorim ca, în paralel cu anularea unor privilegii care sunt date pe criterii discriminatorii, să venim cu o lege a pensiilor care să elimine inechităţile din sistem prin stabilirea ca punct de plecare în calcularea pensiilor a principiului contributivităţii”, a precizat Turcan.

Ea a susţinut că “o ţară întreagă aşteaptă ca pensiile în România să fie calculate pe principiul contributivităţii şi tot ceea ce înseamnă privilegiu stabilit la discreţia politicienilor să fie eliminat”. AGERPRES