O nouă şedinţă publică a „Procesului comuniştilor din România”, organizată de UPA din Iaşi

Universitatea „Petre Andrei” din Iași (UPA) și Institutul de Studiere a Ideologiilor, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal „Moldova” din Iași, organizează o nouă ședință publică din “Procesul comuniștilor din România”, în cadrul Programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași. Ședința va avea loc sâmbătă, 14 decembrie, începând cu ora 11:00, în Sala “I. D. Berindei” de la parterul Palatului Culturii. “Data are o semnificație aparte pentru istoria noastră recentă, fiind ziua în care la Iași s-a aprins, acum 30 de ani, prima scânteie a Revoluției din decembrie 1989”, anunţă organizatorii, într-un comunicat de presă. Şedința este cel de-al șaptelea eveniment public realizat în cadrul proiectului, fiind, totodată, cea de a patra întrunire a completului de judecată, format din judecătorii Pavăl Călin, Cristi Danileț și Cristian Diaconescu (președintele completului). La această ședință publică va continua administrarea de probe și audierea de martori. (E.M.)