Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a avizat favorabil, marţi, propunerile de buget pe anul 2020 pentru instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale.
CSAT a analizat, în cadrul şedinţei, propunerile de buget pentru anul 2020 în cazul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciului de Protecţie şi Pază, document care a fost avizat favorabil, a informat Administraţia Prezidenţială.
Conform sursei citate, Ministerului Apărării Naţionale i s-a menţinut alocarea şi în anul 2020 a 2% din PIB, procent convenit prin Acordul politic naţional privind creşterea finanţării pentru Apărare. Fondurile avizate vor permite finanţarea derulării programelor de înzestrare a Armatei României.
„Sumele avizate pentru celelalte instituţii din domeniul apărării ţării şi securităţii naţionale vor asigura îndeplinirea misiunilor şi obiectivelor stabilite şi asumate de către acestea”, mai arată Administraţia Prezidenţială. AGERPRES