Forumul Român de Diabet (FRD) a înaintat Parlamentului o propunere de iniţiere a unui proiect de lege în vederea elaborării unui program naţional de prevenţie privind această boală.
„Forumul Român de Diabet a înaintat celor două comisii din Parlament un set de principii pentru un program naţional de prevenţie în diabet. Comunitatea medicală face astfel un apel către decidenţi pentru a iniţia un proiect de lege în acest sens având în vedere că în România unul din zece români suferă de diabet şi doar jumătate dintre aceştia se tratează”, informează un comunicat de presă al FRD, transmis marţi AGERPRES.
Potrivit preşedintelui Comisiei de sănătate publică din Senat, Laszlo Attila, iniţiativa reprezintă „o premieră importantă pentru sistemul de sănătate şi un model de urmat de alte arii terapeutice”.
„Ne asumăm acest demers şi, după ce vom strânge semnăturile de asumare politică, vom înregistra proiectul de lege în Parlament”, a spus Laszlo Attila, citat în comunicat.
Potrivit sursei citate, în urma unor ample consultări realizate în a doua jumătate a anului, au fost identificate o serie de măsuri prioritare privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului, pe care specialiştii le înaintează membrilor comisiilor parlamentare de sănătate, astfel încât să aibă loc o schimbare semnificativă în domeniu.
Printre recomandările specialiştilor în diabet, nutriţie şi boli metabolice se numără: măsuri coordonate în domeniul educaţiei pentru un stil de viaţă sănătos şi screening pentru depistarea precoce a diabetului, precum şi acces în timp util la tratamentul necesar; colaborarea între specialităţi, ca mecanism de complementaritate faţă de ceea ce există azi; organizarea unui registru de diabet şi prediabet, măsură esenţială pentru urmărirea evoluţiei stării de sănătate a persoanelor aflate la risc şi pentru un management eficient al celor deja diagnosticaţi.
Dincolo de prevalenţa mare în România, diabetul este cauza unor complicaţii severe, care presupun costuri foarte ridicate. Conform unui studiu, în România, costurile se ridică la 581 milioane euro/an, reprezentând un cost de 586 euro/an/pacient cu diabet. Totodată, şapte din zece români diagnosticaţi au ajuns pentru prima oară la medic în stadii avansate ale bolii cu complicaţii deja instalate. Anual, jumătate dintre persoanele cu diabet sunt spitalizate din cauza complicaţiilor. Cele mai frecvente complicaţii ale diabetului în România sunt: 40% dintre pacienţi au ochiul diabetic, 37,5% – complicaţii cardiovasculare, 18% – complicaţii renale şi 36,6% suferă de neuropatie diabetică, se arată în comunicatul citat.
Forumul Român pentru Diabet este o platformă de colaborare care reuneşte pe toţi cei interesaţi de prevenţia, diagnosticarea şi managementul integrat al diabetului zaharat, inclusiv Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice şi Federaţia Română de Diabet Nutriţie şi Boli Metabolice. Iniţiativa se alătură celei similare create la nivelul Federaţiei Europene a Industriilor şi Asociaţiilor Farmaceutice şi Forumului European al Diabetului. AGERPRES