Reprezentanţii Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) – filiala Iaşi consideră riscantă decizia Guvernului privind eliminarea cumulării pensiei cu salariul în cazul cadrelor didactice. Într-o conferinţă de presă, care a avut loc vineri, 20 decembrie, la Iaşi, preşedintele filialei locale a USLIP, Laviniu Lăcustă, a declarat că luarea în calcul a unei astfel de măsuri ar putea avea efecte dintre cele mai nefaste asupra procesului educaţional. „În ceea ce priveşte disputa salarii – pensii începând cu anul 2020, pentru noi, această chestiune reprezintă o mare curiozitate, întrucât, după cum bine se ştie, există o decizie a Curţii Constituţionale a României, care precizează foarte clar că cele două drepturi sunt absolut legitime, ele putând coexista fără niciun fel de problemă. Nu este nimic neconstituţional în prezenţa în acelaşi timp a salariului şi a pensiei, motiv pentru care credem că această măsură propusă de Guvern va fi declarată ca fiind neconstituţională, în cazul în care ea va fi atacată în contenciosul administrativ”, a afirmat Laviniu Lăcustă. Preşedintele USLIP Iaşi a mai precizat că este „cel puţin ciudată” decizia Executivului de a înlocui la mijlocul anului şcolar profesorii pensionari, mai ales pe cei care îşi desfăşoară activitatea în mediul rural şi în zonele defavorizate, cu alte cadre didactice. „Ce facem cu acei copii care au evaluarea naţională sau care au profesori de matematică pensionari? Dacă îl trimitem acasă pe profesorul pensionar, ce vom face cu acea clasă? Aceşti copii vor face matematica în regim autodidact, sau vor veni domnii miniştri să-i ajute pe acei copii să meargă mai departe?” s-a întrebat, retoric, Laviniu Lăcustă. (Edmond Macri)