24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Tocmai recucerisem Basarabia (26 iulie 1941). Se punea apoi întrebarea dacă mergem mai departe cu aliatul german. Inutil. Decizia fusese luată de mult. Da… Despre moralul militarilor români angajați de acum într-o direcție văzută cumva discutabilă prin raportare strict la interesul național s-a mai vorbit/scris. Oricum, lucrurile nu erau defel strălucite. Atitudinile ori măcar gândurile de ezitanță, lașitate și chiar de dezertare din partea ostașului nostru începuseră a se manifesta. Este adevărat, dimensiunea reală nu o putem cunoaște, dar nu se poate vorbi de ”trădare și trecere activă de partea inamicului”, așa, ca fenomen… Într-un caz particular, credem că nu greșim prea mult dacă observăm că, pentru fugă și provocare la fugă, Căpitanul Ion Marin, din Regimentul 14 Dorobanți, mai întâi a fost judecat și condamnat, apoi grabnic împușcat, și abia peste jumătate de an degradat oficial la gradul de soldat…
În 1941, pe 22 iunie, Armata Română, cu toate categoriile ei de forțe – trupe de uscat, aeriene şi navale (peste 325 mii militari) -, alături de cea a Germaniei, trecea Prutul în încercarea de dezrobire a Basarabiei şi Nordului Bucovinei. Să amintim, acestea fuseseră ocupate cu un an mai înainte de sovietici. În cca. trei săptămâni, trupele româno-germane asaltează Chişinăul, care este cucerit pe 16 iulie 1941, iar Armata Roşie ia calea Transnistriei (spre Dubăsari). După alte zece zile (pe 26 iulie), Basarabia este eliberată integral de sub ocupația sovietică, numai că înaintarea trupelor noastre avea să continue spre Odessa.
Acest oraș este ocupat de armata română la 16 octombrie 1941, după ce fusese abandonat de trupele sovietice. Istoricii ne spun că ”în perioada luptelor din nordul Bucovinei şi Basarabia, 22 iunie – 31 iulie 1941, au luat parte 473 103 soldaţi şi ofiţeri români, pierderile umane cifrându-se la 24 396 morţi, răniţi şi bolnavi” (https://moldova.europalibera.org/a/26997324.html). Numărul eroilor care și-au dat viața a fost de 4956. La aceștia s-au adăgat alte mii și mii în luptele de pe traseul spre Odessa și apoi mai departe… Despre moralul militarilor români angajați de acum într-o direcție văzută cumva discutabilă prin raportare strict la interesul național s-a mai vorbit/scris. Oricum, lucrurile nu erau defel strălucite. Atitudinile ori măcar gândurile de ezitanță, lașitate și chiar de dezertare din partea ostașului nostru începuseră a se manifesta. Este adevărat, dimensiunea reală nu o putem cunoaște, dar nu se poate vorbi de ”trădare și trecere activă de partea inamicului”, ca fenomen. Ceea ce dă de gândit este că în acea perioadă, pe rolul instanței militare (Curtea Marțială) se înregistrează o condamnare la moarte a unui ofițer pentru săvârșirea infracțiunii de ”lașitate prin fugă și provocare la fugă pe timp de război”. Fuga și provocarea la fugă avuseseră loc cel mai probabil în timpul bătăliei pentru Odessa, dar dacă ar fi venit din partea unui soldat fricos ori plutonier mai puțin instruit, nu ar fi fost tocmai ieșite din comun. Problema era că autorul deținea un nivel de instrucție și cultură apreciabil, având grad de căpitan al armatei române. Documentul oficial luat de noi în considerare aici este ordinul generalului Vintilă Davidescu, secretar general al Ministerului Apărării Naționale (No. 528/22 Mai 1942), prin care i se ridică gradul Căpitanului Ion Marin din Regimentul 14 Dorobanți, ca urmare a condamnării acestuia la moarte pentru fapte ilegale săvârște pe frontul de est (cf. art. 481 din Codul Justiției Militare). În plus, după executarea prin împușcare, nedemnitatea fiind atât de mare, ofițerul avea să fie ”șters” din toate evidențele militare, sau altfel spus ”scos din controalele armatei”. (Trebuie să relevăm aici că unitatea din care a făcut parte ofițerul este cunoscută ca una de referință în ambele războaie – v. S. Grumuș, Istoricul Regimentului 14 Dorobanți „Roman” (1872-1944), Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2015.) Ordinul respectiv reține că: ”În baza împuternicirii dată prin decizia ministerială No. 4115 din 16 Martie 1942, Căpitanul Ion Marin din Regimentul 14 Dorobanți, se șterge din controalele armatei, ridicându-i-se gradul, pe data de 14 Noiembrie 1941”. În sprijinul deciziei au fost avute în vedere Sentința No. 26 din 1 Octombrie 1941 a Curții Marțiale a Corpului 3 Armată, ”prin care căpitanul Ion Marin din Regimentul 14 Dorobanți, a fost condamnat la moarte pentru crima de lașitate, prin fugă și provocare la fugă în timp de război” (prev. și pen. de art. 533, alin. 1, pt. 1 din C.J.M.), dar și faptul că respectiva sentință ”a rămas definitivă pe data de 14 Noiembrie 1941, prin respingerea recursului de Curtea Militară de Casație și Justiție”, prin Decizia No. 1441 din 1941. Credem că nu greșim prea mult dacă observăm că militarul nostru Ion Marin, mai întâi a fost judecat și condamnat, apoi grabnic împușcat, și abia peste jumătate de an este degradat oficial la gradul de soldat. În plus, dacă până la momentul comiterii faptelor de care a fost acuzat o fi avut și acte de bravură și eroism, el petrecând efectiv mai bine de patru luni din respectiva campanie care a culminat cu recucerirea integrală a Basarabiei, aceasta nu a cântărit în niciun fel în ochii judecătorilor militari… Documentul la care am făcut referire se regăsește în Monitorul Oficial al României (Anul CX), No. 132 din 10 Iunie 1942, iar în final mai precizează că de ducerea la îndeplinire a celor dispuse răspunde ”Direcțiunea personalului” din Armata Română.
IONEL BOSTAN
