UAIC susține cercetarea științifică

Biroul Executiv al Consiliului de Administrație al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a decis, în ședința din 9 ianuarie 2020, implementarea unui nou instrument de stimulare a cercetării științifice, prin recompensarea autorilor care publică articole în reviste cotate ISI Web of Science.

Autorii afiliați UAIC care publică articole în reviste indexate în baza de date ISI Web of Science vor fi recompensați în funcție de zona din care face parte jurnalul în care este publicat articolul, după cum urmează:

  • 5000 de lei pentru fiecare articol publicat în zona roșie (Q1);
  • 2000 de lei pentru fiecare articol publicat în zona galbenă (Q2);
  • 1000 de lei pentru fiecare articol publicat în zona albă (Q3-Q4).

În cazul articolelor care au autori multipli, suma se împarte la numărul total de autori și se acordă proporțional numai celor afiliați UAIC. Sumele se vor achita în luna imediat următoare publicării articolelor, pe baza unei cereri, din veniturile proprii ale Universității.

Web of Science este una dintre cele mai importante surse de documentare ştiinţifică la nivel mondial. Scopul acestei baze de date este de a oferi informaţii despre recunoşterea articolelor ştiinţifice şi de identificare a noilor tendințe şi tehnologii la nivel mondial. Web of Science este autoritatea recunoscută pentru evaluarea ISI a jurnalelor ştiinţifice, creată în colaborare cu prestigiosul Institute for Scientific Information (ISI) din Philadelphia, SUA.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.