Poemul Anei fără știrea ei

Ai trecut pe lângă mine

Cum mai poate să treacă o părere de rău,

O necesară despărțire între silabe

Dictată mai mult de spațiu

Decât de timpul de a fi împreună…

Ai trecut ca un tren prin gările facultative

și nimeni nu a tras semnalul de alarmă

să-mi ofere șansa de a vizita mănăstirea

pregătită pentru regi și regine

și nicidecum pentru muritorul din mine

erai o închipuire de-a mea

o nebunatică stare de vis

cu ochii deschiși

(încerc astfel să-mi explic

lipsa ta de reacție

și de pas înspre mine)

ca și cum obsesiile mele ar fi vinovate

că nu știu să-mi facă pe plac

după cum ”mi-s poftele ce-am poftit”.

Nici nu ai aflat despre mine

Cum nu ai aflat despre domnul sau despre domnul

Stăteai doar în fața mea

și priveai apusul acesta sângeriu

prin sticla ochelarilor mei fumurii

Mai târziu ai aflat că sunt eu

Cel care am trăit din tine

Cum alții mai reușesc să trăiască

Dintr-un colț de pâine și o cană cu apă

 

 

Ană, Ană, de dojană

Ai intrat la mine-n gură

Ană scoasă din Natură

Prinsă de mijloc de-albină

Vis ce sufletu-mi dezbină

Ană, Ană vino-n palmă

Lasă-mă să-ți fiu doar haină

Să simți cât de caldă-i vocea

Cum fiorul te trecea

Până când seamă să-ți dai

Că mă știi și mi te dai

Ană, Ană, azi ieșeană

Sari din versul lugojană

Nu mai vii la nici o șură

Așteaptă pe cin te fură

Eu mi-s hoțul, tu ești Ana

Eu te prind, tu îmi dai palma

Ană, Ană ce-ai făcut

De când nu te-am cunoscut

Că-mi ești dragă, de-ți sunt drag

și te-nvăț să treci de prag

să-mi rămâi în casă focul

care mi-a adus norocul

focul care m-a topit

pus sub vreascuri de iubit

Ai intrat la mine-n casă

Ană veșnic de frumoasă

Smulsă din visul cu zâne

Printre vin și printre grâne

Pentru azi și pentru mâine

Să hrănești un om și-un câine

 

Poem cu urechea lipită de zid

Mi-am lipit urechea de zid

Fără ca aceasta

să-mi fie

condamnată la moarte prin împușcare

Ar fi fost o soluție de luat în seamă

Dacă purtam cercel

Dar nici atunci gaura

nu ar fi invocat glontele

cum nici moartea nu mai invocă de mult

pedeapsa

sub zidurile ascunse printre ruine

moartea se adună de pretutindeni

să citească silabisit

amintirile despre viață

încercând regăsirea memoriei

pătată de sânge

dar nu de sângele rămas în urma glontelui

ci pur și simplu de acest simbol al vieții

de dinaintea morții

căci nu poți să ai pretenții absurde

pentru un sânge fără de moarte

așa cum ai

o moarte fără de moarte

atunci când veșnicia se ridică pe zid

scrijelindu-și datele personale

păstrându-se vie întru pomenirea ei.

ADI CRISTI