Șeful diplomației moldovenești a avut o întrevedere cu ambasadorul SUA în R. Moldova

Chişinău, 13 ian. /MOLDPRES/. Agenda Dialogului Strategic RM–SUA a fost discutată astăzi în cadrul întrevederii ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa al MAEIE.

În cadrul discuției a fost evidențiată importanța consolidării Dialogului Strategic moldo-american, fiind convenită agenda reuniunilor pentru viitorul apropiat.

Ministrul Aureliu Ciocoi a exprimat aprecieri pentru asistența oferită de Statele Unite ale Americii, care contribuie la consolidarea proceselor democratice și fortificarea sectoarelor cheie ale economiei naționale.

La rândul său, ambasadorul Dereck J. Hogan a reiterat sprijinul Statelor Unite ale Americii pentru implementarea reformelor structurale, în particular în domeniul reformei justiției.

Interlocutorii au analizat evoluțiile politice regionale și internaționale, agreând necesitatea menținerii unui dialog continuu cu privire la evenimentele care vizează interesul reciproc al celor două state și cooperarea bilaterală moldo-americană.