Poem câștigat pe câmpul de luptă pe când eu eram
Don Quijote

Cavalerul Tristei Figuri

a cerut găzduire în ochiul meu drept

auzind de la străini că Dulcineea

primise găzduire în ochiul meu stâng

– Don Quijote! – îi strig de peste moarte

îți dau găzduire dacă te învoiești

ca eu să fiu tu

măcar o viață de om

atât cât voi clipi din ochiul meu drept

în care poți între timp

să ți-o adapi pe Rocinante

să te gândești la ochiul meu stâng…

– Mă învoiesc, cavalere

dar dă-mi voie să-ți eliberez calea

de puzderia asta de mori de vânt

crescute ca ciupercile după ploaie

(de parcă recolta iluziilor noastre

ar fi atât de mare!)

de atunci nu am mai clipit niciodată

am rămas

don Quijote pe câmpul de luptă

înlocuind morile de vânt

cu acest poem

care îmi tot iese în cale

fugind de hârtie

ca dracul de tămâie

2.

în ochiul meu drept este întuneric

din ochiul meu stâng visează Dulcineea

și peste toți și peste toate

trage timpul la o căruță hodorogită

poemul acesta mergând mai departe

și mai departe

tot mai departe

pe tărâmurile în care

don Quijote continuă lupta cu morile de vânt,

pe când poemul acesta

continuă să creadă că va fi scris pe vânt

sau pe aer, pe frunze sau pur și simplu

va rămâne sub formă de sunet

atâta timp cât fuge de hârtie

ca dracul de tămâie

unii spun că de vină este

Verba volant, scripta manent

Scripta manent, verba volant

 

Poem dat de pomană

Ia, calicule, ia un poem

Să-ți fie de bine

și binele să te recunoască

asemenea unui câine hrănit

cu un colț de pâine

din bucata ta de foame

ai grijă că mai sunt poeme cu oase

să nu-ți rămână unul pe limbă

să-l scuipi înainte ca rana să-ți sângereze

căci altfel vei fi pedepsit

să-ți dai singur sânge

printr-o transfuzie metaforică: 

de la tine la tine

de la poemul dat de pomană

la brațul inimii tale încătușate

vine un timp când simți că poți muri de foame

sau mai ales de sete

că poți sfârși în uitare

și atunci se naște mila

ca o palmă primită pe ceafă:

un dar

cât un poem de pomană:

Ia calicule! Ia un poem

și spune bogdaproste

de sufletul lui Adi Cristi

dacă și acesta ar fi

un suflet de închinat.

Ia, calicule, mai ia un poem!

ADI CRISTI