Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că un obiectiv prioritar pentru Guvern este acela de stimulare a cercetării, indiferent unde se realizează, în institute, universităţi, companii private.
„Noi avem clar ca obiectiv prioritar un accent pus pe stimularea cercetării, indiferent unde se realizează ea: în institute de cercetare, în universităţi, cercetarea realizată în companii private, cercetarea realizată de free-lanceri, de echipe de cercetare grupate strict pentru a realiza proiecte de cercetare şi orice alte entităţi în care putem să găsim drumuri noi, soluţii noi pentru a putea să le punem în practică, pentru a putea să le aplicăm în toate domeniile de activitate din societate”, a afirmat Orban, la ceremonia de instalare a noului secretar de stat pentru Cercetare, Dragoş Ciuparu.
Potrivit premierului, Cercetarea este „pilonul fundamental” pe care se poate construi evoluţia societăţii româneşti.
„Cred că este premieră să particip la instalarea unui secretar de stat, dar am ţinut în mod deosebit să fiu prezent (…) pentru a da un semnal puternic legat de faptul că Guvernul nostru consideră că Cercetarea este pilonul fundamental pe care se poate construi evoluţia societăţii româneşti, dezvoltarea economică, performanţa şi competitivitatea economiei româneşti şi mai ales şansa de a putea transforma România într-un actor extrem de important la nivel european şi la nivel global. (…) Sigur că oricine ar putea comenta privitor la structura instituţională şi la alte lucruri”, a spus şeful Guvernului.
El a amintit că UE va aloca în viitorul exerciţiu financiar multianual „extrem de multe resurse” pentru „specializarea inteligentă” – cercetare, inovare, digitalizare, soluţii inteligente pentru rezolvarea diferitelor probleme cu care se confruntă societatea, comunităţile locale, companiile.
„Întregul dispozitiv instituţional şi toate mecanismele de funcţionare vor trebui să evolueze, să se schimbe în bine, să fie orientate spre capacitatea de a realiza proiecte care să fie eligibile şi care într-adevăr să aducă rezultatele scontate”, a completat prim-ministrul.
Ludovic Orban a precizat că i-a luat mult timp până să se decidă pe cine să numească secretar de stat la Cercetare şi l-a ales pe Dragoş Ciuparu, deoarece a condus „o bună perioadă de timp destinele Cercetării”.
„Foarte puţini au vrut să îşi asume răspunderea pentru a prelua coordonarea, conducerea destinului Cercetării în situaţia în care ne găsim, în care, deşi a existat o evoluţie pozitivă în materie de infrastructură, în schimb în materie de realizări efective în domeniul Cercetării, cu foarte puţine excepţii, încă mai avem multe de îmbunătăţit”, a spus premierul la ceremonia de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Conform lui Orban, laserul de la Măgurele „poartă într-o mare măsură amprenta” noului secretar de stat. „Aici nu poţi să atribui merite exclusive unor persoane, dar Laserul de la Măgurele într-o mare măsură poartă amprenta domniei sale şi implicarea domniei sale, chiar dacă alţii au cules laurii. Că aşa este: vin unii şi se trezesc cu cadouri fără să fi făcut nimic. Dar aceasta este viaţa publică, nu totdeauna cine taie panglica este cel care este şi autorul unui proiect mare, unui proiect major”, a adăugat el. AGERPRES