Meleșcanu stă lipit de scaunul de președinte al Senatului

Teodor Meleșcanu a susținut o declarație de presă la scurt timp după decizia CCR, care a arătat că alegerea sa în funcția de președinte al Senatului a fost neconstituțională. Meleșcanu a anunțat că până la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, „eu îmi asum prerogativele funcției”.

Totodată, fostul ministru de Externe consideră că „faptul că decizia nu a fost în unanimitate dovedește că au fost și alte hotărâri”.

„Eu îmi asum prerogativele pe care le am.

Poziția mea e clară: sesizarea s-a făcut pe baza unui material publicat de Libertatea. Am dat un drept la replică cu argumente. Dacă informațiile din presa străină se confirmă, cei vinovați trebuie să plătească. Nu aveam informații oficiale venite din țară, ci din presa străină, căci presa noastră era, practic, sub embargo. Vă asigur că în acele momente, MAE și administrația din țară nu erau în poziția de a ne da nouă informații.

La sfârșitul ședinței respective, președintele lucrărilor a cerut oficial delegației române informații despre ce s-a întâmplat la Timișoara. Am spus: nu am informații din țară. Am văzut în presa străină că au fost ciocniri între armată și demonstranți, soldate cu pierderi de vieți omenești”.

Călin Popescu Tăricenu a precizat, pe 11 septembrie 2019, că mai mulți parlamentari ai Opoziției au semnat o sesizare adresată CCR, prin care solicitau Curții o analiză asupra modului în care a fost ales acesta în funcția de președinte al Senatului, conform G4Media.

Amintim că Teodor Meleșcanu a fost votat să preia șefia camerei superioare a Parlamentului pe 10 septembrie 2019, având susținerea grupului PSD. A preluat atunci atribuțiile de la Călin Popescu Tăriceanu, partidul căruia a părăsit coaliția de guvernare pe care o forma alături de PSD. Trei zile mai târziu, pe 13 septembrie, ALDE a anunțat excluderea din partid a lui Meleșcanu.
Sursa biziday.ro