FLORI ȘI OMENIE

A mai trecut un 24 ianuarie. Nimic deosebit. Aceeași umbră de festivism pe care anul electoral îl impune. Se pare că este obligatorie alinierea în fața sărbătorilor naționale a celor care nu numai că ne conduc vremelnic, dar vor să prelungească vremelnicia în nevolnicie. Fără a fi caustic îmi dau seama că duritatea expresie nu are rolul de a bandaja, cât mai ales de a duce de mână durerea până la os. Sunt conștient că astfel de vorbe nu se aliniază în rândul celor care și-au propus să semneze un tratat de pace, o deșteptare sortită să reinventeze unirea întru unitate. Chiar marele dezbinător al națiunii, după ce a fost șfichiuit în Piața Unirii de la Iași, în reprize copioase de huiduieli, și-a adus aminte de poezia lui Vasile Alecsandri, pe care a avut-o de învățat la școală, culmea, la ora de fizică, atunci când a fost scos în fața clasei să vorbească despre frecare ”Ce iaște frecarea loază Iohannis?”

”Hai sa dam mâna cu mâna / Cei cu inima româna, / Sa-nvârtim hora frăţiei / Pe pământul României! // Iarba rea din holde piară! / Piară dușmania-n tara! / Între noi sa nu mai fie / Decât flori si omenie! // Mai muntene, mai vecine, / Vina sa te prinzi cu mine / Si la viaţă cu unire, / Si la moarte cu-nfrățire! // Unde-i unul, nu-i putere / La nevoi si la durere. / Unde-s doi, puterea creste / Si duşmanul nu sporeşte! // Amândoi suntem de-o mama, / De-o făptură si de-o seama, / Ca doi brazi într-o tulpina, / Ca doi ochi într-o lumina. // Amândoi avem un nume, / Amândoi o soartă-n lume. / Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate, / În noi doi un suflet bate! // Vin’ la Milcov cu grăbire / Să-l secam dintr-o sorbire, / Ca sa treacă drumul mare / Peste-a noastre vechi hotare, // Si sa vadă sfântul soare / Într-o zi de sărbătoare / Hora noastră cea frăţeasca / Pe câmpia româneasca!”

Aceasta este ”frecarea” care îți permite să ții o ființă, nu doar în centrul atenție, cât mai ales în regim de funcționare. Este nevoie de solidaritatea care atrage și nu lasă lucrul sau fiinţa să se bălăngăne sau, Doamne feri, să se țipe afară”. Avem nevoie de înțelegere, de acel sentiment de pace și bunăstare, de a-ți păsa nu numai de aceea ce se întâmplă cu tine, ci și de cel de lângă tine, căci dacă acesta cade, ”te agață” și pe tine în prăvălire.

O astfel de revenire a avut Klaus Werner Iohannis la Iași, când i-a dictat prima team pentru acasă lui LUdovic Orban, aceea privind ”autostrada Unirii”. Printre aplauze și huiduieli Klaus Werner Iohannis a parcurs Bulevardul pietonal Ștefan cel Mare și Sfânt, recunoscând în fața mass media că nu este supărat că au fost și unii care și-au permis să-și facă publică opțiunea lor, chira și în acest mod strident de manifestare, în timp ce prim ministrul Ludovic Orban a dat dovadă de infantilism politic avansat, imaginându-și că cei care și-au permis să-l huiduie pe președintele României, erau de fapt două grupuri de agitator, plasați în două puncte ale pieţei…

Din nou ieșenii și-au demonstrate superioritatea față de miticii care au vrut să vadă cu ochii lor cum de este posibil ca un oraș din marginea Moldovei să fie mai ceva de cât Oradea lui Bolojan sau Clujul lui Boc? Au văzut că Iașul lui Chirica nu este altceva decât rodul seriozității și al aplecării administrației publice locale spre inima ieșeanului de rând, astfel încât din acest consult se stabilește relația direct între ce are nevoie locuitorul orașului și ceea ce îi oferă administratorii orașului. Evident că, aceste nevoie prioritare sunt armonizate cu un plan bine gândit și bine structurat de aleșii lor, fie că sunt liberali, social democrați, independenţi… Viitorul la Iași sună bine, dacă ar fi să ne alintăm cu îndemnul ”descurcă-te singur”, valabil până la acel punct în care administrația centrală nu numai că nu ne ia în seamă, ne ignore ca și cum nu am exista, ci ea nu se astâmpără, punându-ne fatala piedică, dându-ne ultimul brânci din capul scării.

Minunea din Moldova nu este pe înțelesul miticilor, chiar și numai pentru că ei nu reușesc să înțeleagă din ce se compune valoarea, cum se conjugă ea și, mai ales, nu reușesc să înțeleagă în ce constă puterea de a face pasul înainte, cu un pas înaintea tuturor, chiar dacă tu, moldoveanule, îl aveai legat și ferecat de mine, să nu cumva să ajungi înaintea mea (sic!) Și, totuși, din Moldova se dă tot timpul semnalul marilor victorii, din Moldova se dă tot timpul ora exacta, indiferent de câte șuturi în fund ne expediază pe adresa noastră onor conducerea din Capitala țării, fie că a fost vorba de cea de dinainte de 1989, fie că vorbim acum de aceasta, gestionată astăzi de Klaus Werner Iohannis.

Nu este greu de desenat, dacă înțelegerea cuvântului este prea complicată, că Iașul chiar dacă a cedat de bună voie și păcălit de alții, spațiul capitalei administrative a țării acum 161 de ani, el nu a cedat niciodată misiunea de a fi în slujba poporului român, misiune pe care și-o asumă de mii de ani, de oriunde s-ar afla, știind că ”Iarba rea din holde piară! / Piară dușmania-n țară! / Între noi să nu mai fie / Decât flori și omenie!”.

ADI CRISTI