Poem pentru tine II
o floare peste ochiul adormit
sau un sunet șoptit
la urechea cascadei
mâna ta
acoperindu-mi mângâierea
cum o umbră mai poate
ascunde străvezia privire
atât am adus cu mine
înainte să-ți prezint
părinții
poemelor mele
Poem social
Mai este loc pentru un poem
la marginea aceasta de timp
nici o secundă nu mai încearcă
să-și ocupe firul de nisip
din care își hrănește curgerea
Acest poem poate fi o clepsidră
dată timpului locuință socială
să-și încropească și el
supraviețuirea pe conul căderii
între speranță și fatalitate
nici timpul și nici spațiul
nu mai contează
Poemul firului de nisip
Am adus vorba
pe scheletul cuvântului
dezbrăcat de emoții
părăsit de intonație
un maldăr de semne
fără mișcare
aștepta să fie rostit
doar scrise
nu mai însemnau decât
ceea ce au rămas cuneiformele
sau ceea ce au rămas
nedeslușitele scrieri
ale celor care multiplică
memoria grăuntelui de siliciu
nisipul întins la marginea mării
peste care trupurile noastre
recită din epopeea Soarelui
de la Răsărit la Asfințit
pe când tu încercai să stai pe o coapsă
și să-ți ții mâna ridicată spre cer
dar nu a rugă,
ci pur și simplu pentru a te bronza uniform
peste tot
prin locurile ascunse ale memoriei
faptelor și întâmplărilor
(toate stivuite și adunate într-un fir de nisip),
eu respiram aerul mării
adulmecând corăbiile lumii
înaintea naufragiului
despre care nu se spune nimic
în acest poem
scris despre un fir de nisip
ADI CRISTI