Vasile Ernu despre Izgoniții la Brașov

Vineri, 7 februarie, ora 18.00, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov (Bulevardul Eroilor 29), va avea loc o întîlnire cu Vasile Ernu, cu prilejul lansării volumului Izgoniții, apărut de curînd în colecția „Ego-grafii” a Editurii Polirom, disponibil și în format digital.

Invitaţi, alături de autor:

Georgeta Moarcăs şi Adrian Lăcătuş

Volumul Izgoniții este al treilea din Mica trilogie a marginalilor, din care mai fac parte Sectanții și Bandiții.

Sectanții a fost distins cu Premiul „Matei Brâncoveanu” pentru Literatură în 2015.

Bandiții a fost distins cu Premiul Observator cultural pentru Eseistică/Publicistică în 2017.

Biblia ne povestește despre Iacov și Esau, fiii gemeni ai patriarhului Isaac. Esau, care, potrivit legii, trebuie să fie moștenitorul, pierde totul în fața lui Iacov. Acesta, cu ajutorul mamei sale, fură binecuvîntarea tatălui, iar cu un blid de mîncare îi „cumpără drepturile” flămîndului Esau. Urmarea acestui „furt” este primul război civil din istorie. Izgoniții repovestește acest mit fondator prin istoria unei familii de evrei din Chișinău de la începutul secolului XX. Este istoria a doi frați: Sara și Aaron. Viața și aventurile lor se desfășoară în imperiul țarist între 1903 – cînd la Chișinău are loc primul pogrom cu rezonanță globală – și 1917 – anul Revoluției ruse. Este și istoria unui război civil modern, în condiții total diferite, laice și radicale. Este povestea frămîntărilor celor doi și a felului în care reacționează cînd au de-a face cu violența și cînd li se fură drepturile sociale, politice sau economice. Aaron și Sara dau răspunsuri radical diferite la aceleași probleme într-un debut de secol nebun.

Vasile Ernu s-a născut în URSS în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie (Universitatea „Al.I. Cuza”, Iaşi, 1996) şi al unui master de filosofie (Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, 1997). A fost redactor fondator al revistei Philosophy & Stuff şi redactor asociat al revistei Idea artă + societate. A activat în cadrul fundaţiilor Idea şi Tranzit şi al editurilor Idea şi Polirom. În ultimii ani a avut rubrici de opinie în România liberăHotNewsTimpulAdevărulCriticAtac şi Libertatea, precum şi rubrici permanente în revistele Noua literaturăSuplimentul de cultură şi Observator cultural. A debutat cu volumul Născut în URSS (2006, 2007, 2010, 2013 Polirom), tradus în rusă, bulgară, spaniolă, italiană, maghiară, poloneză, georgiană şi japoneză. Cartea a fost nominalizată la Premiul de debut al revistei Cuvîntul, Premiul pentru roman şi memorialistică al revistei Observator cultural şi Premiul Opera Prima al Fundaţiei Anonimul şi a fost distinsă cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat: Ultimii eretici ai Imperiului (2009, Polirom; nominalizată la Premiul pentru eseu al revistei Observator cultural şi distinsă cu Premiul Tiuk!; tradusă în Italia); Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (împreună cu Bogdan-Alexandru Stănescu, 2010, Polirom); Intelighenţia rusă azi (2012, Cartier); Sînt un om de stînga (2013, Cartier); Mică trilogie a marginalilor. Sectanţii (2015, 2017, Polirom; distinsă cu Premiul Matei Brâncoveanu pentru Literatură, 2015); Intelighenţia basarabeană azi. Interviuri, discuţii, polemici despre Basarabia de ieri şi de azi (2016, Cartier); Mică trilogie a marginalilor. Bandiţii (2016, 2017, Polirom; distinsă cu Premiul pentru eseistică/publicistică al revistei Observator cultural, 2017); Jurnal la sfîrşitul lumii, I (2019, Cartier); Războiul pisicilor (2019, Cartier; cu ilustraţii de Veronica Neacşu). A coordonat: Iluzia anticomunismului. Lecturi critice ale Raportului Tismăneanu (împreună cu Costi Rogozanu, Ciprian Şiulea şi Ovidiu Ţichindeleanu, 2008, Cartier); Ucraina live. Criza din Ucraina: de la Maidan la război civil (împreună cu Florin Poenaru, 2014, Tact); Republica Moldova la 25 de ani. O încercare de bilanţ (împreună cu Petru Negură şi Vitalie Sprînceană, 2016, Cartier). Este unul dintre fondatorii şi coordonatorii proiectului www.criticatac.ro. Mai multe detalii pe www.ernu.ro.