Breaking News

STUDIU: SUPRAVIEȚUITOARELE VIOLENȚEI DOMESTICE PREZINTĂ UN RISC MAI MARE DE DECES DIN ORICE CAUZĂ

Femeile afectate de abuzul domestic prezintă un risc mai mare de deces din orice cauză comparativ cu restul populaţiei, arată un studiu realizat recent în Marea Britanie, publicat în Journal of the American Heart Associationcitat de EurekAlert!.

Cercetătorii au descoperit că supravieţuitoarele violenţei domestice au prezentat un risc de deces cu 44 de procente mai mare în comparaţie cu cele care nu au experimentat acte de abuz, însă motivul nu este clar.

Oamenii de ştiinţă au identificat totodată un risc mai ridicat de a dezvolta afecţiuni precum boli cardiovasculare şi diabet de tip 2 în rândul celor care au suferit abuzuri domestice, relatează Agerpres.

Specialiştii au precizat însă că sunt necesare mai multe cercetări pentru a se afla care sunt factorii specifici care au condus la creşterea riscului de deces.

Violența domestică, constând în abuzuri fizice, psihologice, sexuale, financiare și emoționale, este considerată a fi un fenomen extrem de comun, afectând, potrivit estimărilor, 1 din 3 femei la nivel global.

Cercetarea, care face parte dintr-o agendă de cercetare mai largă privind impactul abuzurilor domestice asupra sănătății, explorează asocierea dintre expunerea la abuzuri domestice, dezvoltarea ulterioară a bolilor cardiometabolice (boli cardiovasculare, hipertensiune arterială și diabet zaharat tip 2) și mortalitate .

Pe baza documentelor medicale de la intervenţii chirurgicale desfăşurate în Marea Britanie în perioada 1995 – 2017, o echipă de cercetători de la universităţile din Warwick şi Birmingham a identificat 18.547 de femei având un cod înregistrat asociat expunerii la acte de abuz domestic. Acestea au fost comparate cu informaţii prelevate de la 72.231 de femei cu vârste, indice de masă corporală şi situaţii similare, dar care nu s-au confruntat cu asemenea experienţe. Ambele grupuri au fost monitorizate şi ulterior a fost calculat riscul de deces şi de apariţie a bolilor cardiometabolice.

Cercetătorii au descoperit că riscul de apariţie a afecţiunilor cardiovasculare a fost mai mare cu 31 de procente, iar cel de diabet de tip 2 cu 51 de procente în grupul expus la actele de abuz domestic. De asemenea, s-a concluzionat că riscul de deces din orice cauză în rândul femeilor abuzate a fost cu 44 de procente mai mare decât în rândul femeilor care nu au fost victime ale violenței domestice.

Deşi echipa de specialişti nu a fost în măsură să confirme motivul, a precizat că acesta ar putea fi parţial explicat prin creşterea riscului cardiovascular.

Autorul principal al studiului, doctor Joht Singh Chandan de la Facultatea de Medicină din Warwick şi Institutul pentru Cercetări Medicale al Universităţii din Birmingham a declarat: ”În lipsa detaliilor aprofundate privind experienţele traumatizante din aceste date înregistrate, nu a fost posibil să se evalueze dacă gravitatea abuzului domestic a fost asociată cu un impact de risc diferit. Este important de menţionat că nu toate cazurile de abuz domestic continuă să ducă la efecte adverse asupra sănătăţii, însă din acest studiu putem observa că, în cazul acestui set de date, cohorta de femei înregistrate că au experimentat abuz domestic prezintă un risc mai mare”. Cercetătorul a precizat că nu orice femeie care suferă abuz domestic poate dezvolta o afecţiune pe termen lung. Sursa: www.sanatateatv.ro