Documentarul „Colectiv”, prezentat în premieră la Iaşi, la Cinema „Victoria”

Timp de două săptămâni, echipa documentarului „Colectiv” organizează o caravană prin cele mai mari orașe ale țării, pentru o serie de întâlniri și dezbateri cu publicul. La Iași, avanpremiera documentarului va avea loc pe 25 februarie, de la ora 19.00, la Sala Unirii de la Cinematograful „Victoria”, în prezența echipei de producție și a protagoniștilor: Alexander Nanău (regizor), Mihai Grecea (sunet, cameră), Cătălin Tolontan (jurnalist), Mirela Neag (jurnalist) și Răzvan Luțac (jurnalist). Din 28 februarie, lung metrajul va fi inclus și în programul Cinematografului „Ateneu”. Producția oferă spectatorilor din cinematografe acces în locurile cheie de după evenimentul tragic din clubul Colectiv: redacții de ziare, cabinete de miniștri, coridoare de instituții, săli de ședințe. Filmul urmărește jurnaliști, avertizori de integritate (whistleblowers), pacienți și familiile lor, dar și oficiali din guvern și reprezentanți ai statului, dezvăluind fără compromisuri o întreagă rețea a corupției, minciunii și manipulării.„Momentul Colectiv a fost pentru noi toți o traumă. Că orice individ traumatizat, o societate traumatizată devine ușor de manipulat și de mințit. După Colectiv, decizia de a face un film prin care să înțeleg mai bine cum funcționează societatea și mai ales relația cetățean – stat a venit natural. Mi-am îndreptat atenția către presă și pe parcursul unui an am putut observa din interior și în timp real procesul dramatic al luptei pentru adevăr a jurnaliștilor cu autoritățile statului care, lipsite de orice urmă de umanitate, nu numai că au manipulat opinia publică, dar au și acoperit intenționat corupția din sistemul de sănătate, luând în calcul, fără să clipească, moartea propriilor cetățeni”, a declarat regizorul Alexander Nanău. Premiera mondială a filmului a avut loc în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția, fiind primul film documentar românesc selectat în cadrul prestigiosului festival italian, iar premiera nord-americană la TIFF (Toronto International Film Festival Pelicula a fost selectată și în cadrul altor competiții europene, printre care Festivalul de Film din Zurich, unde a obținut premiul pentru cel mai bun film documentar. Biletele se pot achiziționa de pe www.cinemaiasi.ro/film/colectiv/, sau de la casieria Ateneului. (E.M.)