Breaking News

Ionel Apostol, despre candidatura lui Chirica la Primărie din partea PNL: O decizie care limpezeşte apele în politica locală

Ionel Apostol, preşedintele Partidului “Împreună pentru Moldova” (PIM), consideră că eventuala candidatură a lui Mihai Chirica, fost membru PSD, pentru un nou mandat de primar al municipiului Iaşi din partea PNL demonstrează că partidele centraliste, gen PSD, PNL, USR-PLUS, PMP, ALDE sau Pro România, şi-au pierdut credibilitatea în faţa electoratului, ele trebuind să lase locul partidelor regionale.  “Chiar dacă nu a fost anunţată oficial deocamdată – nici de conducerea centrală a PNL, nici de primarul Mihai Chirica – o eventuală candidatură a acestuia pe lista PNL Iaşi este binevenită şi o salutăm cu entuziasm pentru că, în sfârşit, se mai limpezesc apele în politica locală. Nu am aflat încă dacă domnul Mihai Chirica, actualul primar al municipiului Iaşi îşi va asuma postura de candidat independent cu susţinere din partea PNL, ori va candida în calitate de membru al PNL care a depus şi el o adeziune, respectând procedurile din statut. Cert este că liberalii sunt disperați să i se așeze la remorcă. Ce înțelegem din această stare de fapt? În primul rând că PNL Iași nu a fost în stare să găsească o persoană credibilă, capabilă să convingă electoratul ieșean că are un proiect coerent, mai bun decât cel propus de (ex)pesedistul Chirica. Chiar dacă realizările primarului Mihai Chirica în calitate de edil al Iașului nu sunt mai vizibile decât vilele lăsate cadou copiilor și fostelor soții, a rămas preferat în toate sondajele, la diferențe mari de procente față de contracandidați. Asta e o dovadă clară a faptului că partidele centraliste, gen PSD, PNL, USR-PLUS, PMP, ALDE, Pro România, – și-au pierdut credibilitatea. Iată de ce este necesar partidul nostru regional!”, afirmă, într-o declaraţie de presă, președintele Partidului “Împreună pentru Moldova”, Ionel Apostol. (E.M.)