Serviciul pentru Telecomunicaţii Speciale (STS) face apel pentru încetarea apelurilor false la 112 şi dă exemplu ameninţarea cu bombă de la un mall din Sectorul 2, unde 100 de specialişti s-au deplasat pentru intervenţie şi 1.000 de persoane au fost evacuate.
„Opt secunde a durat apelul la 112 prin care un bărbat ameninţa că a pus o bombă la un mall din Bucureşti. Cinci instituţii au intrat în alertă. 100 de specialişti s-au mobilizat la faţa locului. Două ore a durat intervenţia echipajelor. Peste 1.000 de persoane au fost evacuate din mall”, se arată într-un comunicat al STS transmis, joi, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, apelul la 112 a fost făcut joi, la ora 12:17:59, de pe o cartelă prepay. Sub umbrela anonimatului au fost alertate inutil echipajele de intervenţie, iar activitatea şi traficul în zonă au fost perturbate. În plus, cei evacuaţi au trăit momente de panică, iar acum Poliţia face cercetări pentru a stabili cine este vinovat.
„Apelarea numărului unic de urgenţă 112 în situaţii care nu reprezintă un pericol pentru viaţă, proprietate sau mediu produce întârzieri în preluarea apelurilor care anunţă urgenţe reale. Apelarea falsă poate irosi clipe din viaţa altei persoane care sună după ajutor, poate împiedica sau întârzia salvatorii să ajungă la un om aflat în pericol şi, uneori, acel om poate fi cineva drag ţie!”, arată sursa citată.
Comunicatul este semnat de Birourile de presă ale STS, SRI, IGSU, IGPR şi IGJR. AGERPRES