O amânare a votului pentru învestirea noului Guvern reprezintă o fugă de responsabilitate, consideră liderul Uniunii Salvaţi România, Dan Barna.
„O amânare a votului privind Guvernul este fugă de responsabilitate, iar singurul ei efect cert este prelungirea crizei politice. Parlamentul este disfuncţional şi trebuie înlocuit cu unul care să poată da o majoritate reformistă şi un guvern cu un mandat solid. Dacă tactica PSD reuşeşte, 2020 va fi un an pierdut. Răspunderea le aparţine, dar pagubele le vom plăti cu toţii”, a scris luni preşedintele USR, pe Facebook.
Potrivit regulamentului comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru ca şedinţa în care se va vota învestirea Guvernului Orban II să se poată desfăşura, este nevoie de prezenţa în sală a cel puţin 233 de parlamentari, astfel încât să se asigure cvorumul necesar şedinţelor comune.
PSD, Pro România şi ALDE au anunţat că nu vor participa la şedinţă. AGERPRES