Breaking News

Spitalul de Boli Infecţioase are pregătite 14 rezerve pentru internarea pacienţilor infectaţi cu coronavirus

Până acum, la Spitalul de Boli Infecțioase “Sfânta Parascheva” din Iaşi nu s-a prezentat nicio persoană cu simptomatologie specifică de coronavirus, instituţia fiind însă în legătură permanentă directă cu unitățile medicale din județele arondate Centrului Regional de Boli Infecțioase în vederea transportului la Iaşi a eventualelor persoane suspecte de infectare cu COVID 19, pentru a confirma sau infirma cu certitudine diagnosticul în laborator. Pacienții care vin din orașele aflate în carantină vor fi direcționați către zonele de carantină puse la dispoziție de autorități, iar cei care vin din alte zone vor fi supravegheați la domiciliu de către medicii de familie și specialiştii din cadrul Direcției de Sănătate Publică. “Acum, la Spitalul de Boli Infecțioase dispunem de 14 rezerve pregătite pentru cazurile în care prezența virusului ar fi confirmată. Deci suntem pregătiți, nu trebuie să ne panicăm, putem ține, din punct de vedere medical, orice situație sub control. În secția ATI de la Spitalul de Boli Infecțioase există șase paturi pentru cazurile grave de infecție cu coronavirus. Dacă va fi nevoie, pentru suplimentarea numărului de locuri pe ATI se va apela la alte unități medicale din oraș care au capacitatea să facă față unor astfel de situații”, a declarat Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase “Sfânta Parascheva” din Iaşi, luni, în cadrul unei întâlniri care s-a desfăşurat la sediul Consiliului Judeţean şi care a avut ca scop stabilirea modului de acțiune a autorităţilor locale în contextul extinderii epidemiei de coronavirus. ”Vom convoca o ședință extraordinară a Consiliului Județean pentru a suplimenta numărul de roboți cu ultraviolete folosiți pentru dezinfecție în spitale. Totodată, este necesar a se achiziționa astfel de aparate și pentru sălile de așteptare de la aeroport, deoarece sunt foarte performante, asigură curățarea unor suprafețe mari în timp foarte scurt iar eficiența este extrem de ridicată”, a anunţat, la rândul său, Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi. Acesta a mai precizat că împreună cu reprezentanții spitalelor din subordinea instituţiei va transmite o adresă către Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) “Grigore T. Popa” în vederea sistării activității studenților în unitățile medicale pentru o perioadă de timp. (E.M.)