Iaşul ar putea deveni oraş pilot pentru transportul bazat pe hidrogen

Grupul de lucru format din reprezentanți ai Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” (UTI), Iconic Cluster, Universității “Alexandru Ioan Cuza”, Asociației “Moldova vrea Autostradă” și cei ai Primăriei Iași au finalizat procesul de aplicare pentru Programul Public Development Assistance. Acesta reprezintă un mecanism de asistență, lansat de Uniunea Europeană pentru a sprijini planificarea și dezvoltarea detaliată a proiectelor ce utilizează tehnologia celulelor de combustie a hidrogenului, astfel încât acestea să poată merge mai departe spre implementare. Astfel, Iașul poate intra în rețeaua Fuel Cells and Hydrogen Joint Undertaking, care este un parteneriat public privat unic ce sprijină activități de cercetare, dezvoltare tehnologică și demonstrație în tehnologia celulelor de combustie a hidrogenului din Europa. “Scopul acestui proiect este modernizarea transportului în comun și reducerea nivelului de poluare în municipiul Iași, utilizând hidrogenul drept vector energetic, întrucât, așa cum arată cercetările actuale, industria auto concentrată pe masini electrice, nu este sustenabila. Depunerea acestei aplicații încununează astfel munca de cercetare derulată de prof. Corneliu Munteanu și echipa lui din cadrul Universității Gheorghe Asachi, care în colaborare cu C.En LC a dezvoltat două prototipuri de vehicule propulsate cu hidrogen stocat într-o serie de tuburi capilare, o bicicletă și o trotinetă. Din acest grup de lucru inițiat sub egida ICONIC Cluster au făcut parte consultantul în programe europene Oana Pascu, experții Asociației Moldova vrea Autostradă, coordonați de dl. Flaviu Manea, reprezentanți ai Primăriei Iaşi și un grup de studenți de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, disciplina Responsabilitate Socială Corporativă”, a declarat Marius Alexa, președinte ICONIC Cluster. (E.M.)