CORONAVIRUS: 94 de ieşeni, plasaţi în carantină în spaţii special amenajate. Alţi 917 – autoizolaţi la domiciliu

În afara bărbatului în vârstă de 42 de ani, care a fost declarat vindecat şi externat de către medici, la Spitalul de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva” mai sunt internaţi în acest moment 19 ieşeni infectaţi cu COVID-19, care se află sub supraveghere medicală permanentă, starea de sănătate generală a acestora fiind bună, informează, într-un comunicat, Direcţia de Sănătate Publică (DSP). Conform ultimelor centralizări, în prezent, în judeţul Iaşi, 94 de persoane sunt plasate în carantină în spaţiile special amenajate de autorităţi. Acestea au ajuns la Iaşi în cadrul convoaielor organizate dinspre punctele de trecere a frontierei din zona de vest şi din sud, precum şi prin Aeroportul Internaţional Iaşi. În acest moment, în judeţul Iaşi, 917 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică, acestea fiind monitorizate zilnic de catre medicii epidemiologi. Până acum, la nivelul judeţului, 54 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare la domiciliu. Până joi, 19 martie 2020, pe teritoriul României au fost confirmate în total 277 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID–19 (coronavirus). Dintre cele 277 de persoane confirmate pozitiv, 25 au fost declarate vindecate și externate (16 la Timișoara, opt la București și unul la Iași). Guvernul României, prin Autoritatea pentru Digitalizarea României şi organizaţia neguvernamentală Code for Romania, au lansat, luni, 16.03.2020, platforma online COVID-19 Ştiri Oficiale (stirioficiale.ro). Platforma online COVID-19 Ştiri Oficiale centralizează doar informaţii din surse sigure, precum comunicatele oficiale ale Grupului de Comunicare Strategică constituit de Guvernul României, hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă şi înregistrările conferinţelor de presă susţinute de oficialii cu responsabilităţi în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă. Proiectul COVID-19 Ştiri Oficiale este realizat în baza unui protocol de colaborare semnat între Secretariatul General al Guvernului şi organizaţia neguvernamentală Code for Romania.  Totodată, pentru a susţine recomandările date de Ministerul Sănătăţii, privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii COVID-19 şi în conformitate cu indicaţiile Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, Autoritatea pentru Digitalizarea României şi echipa Code for Romania mai au în lucru următoarele platforme: Date la Zi – date anonimizate cu privire la cazuri, Stăm Acasă – centralizarea şi monitorizarea persoanelor aflate în autoizolare, Diaspora Hub – centralizare şi monitorizare/ comunicare suport, Ce Mă Fac – chestionare care pot să ajute populaţia să înţeleagă situaţia şi RO Help – colectarea coerentă şi în siguranţă a ajutoarelor. Cetăţeniii sunt rugaţi să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20. (E.M.)